Trec anii şi tu nu mai vii de Maria Dumitraşcu

17 ianuarie 2020

„Trec anii şi tu nu mai vii” de Maria Dumitraşcu va apărea, în curând, pe piaţa de carte românească. Deocamdată, îi mulţumesc Mariei pentru faptul că mi-a dat posibilitatea de a lectura romanul său de debut în avanpremieră.

Voi începe prin a fi complet sinceră cu faptul că nu am avut mari aşteptări, nu am vrut să ştiu prea multe detalii despre roman înainte de lecturarea efectivă şi am avut anumite reticenţe pe la mijlocul volumului. În general nu prea citesc detalii despre cărţile pe care le aleg ci aştept să intru în acea lume pentru a-mi face o idee. Despre romanul de fată ştiam doar că este un roman de dragoste, sau aşa mi s-a părut la început. Mi-am dat seama, spre final, că toate presimţirile mele s-au adeverit şi romanul de faţă nu este, de fapt, un roman de dragoste.

Pentru că am decis să fiu sinceră şi deschisă, încă de la începutul blogului, am recunoscut şi când mi-au plăcut cărţile comerciale şi când nu mi-au plăcut dar şi când am ajuns să iubesc anumite cărţi nu foarte populare. Şi mi-am asumat acest lucru. În cazul de faţă, mi-am dorit ca, de fapt, personajul principal să transmită mult mai multe decât aparenţa unei fete imature, nehotărâte, cu schimbări bruşte de comportament şi atitudine, absolut lipsită de respect faţă de bătrâni, alcoolică şi leneşă. Pentru că doar asta mi se prezenta.

„ – Dacă s-ar face pustiu în jurul tău și ai rămâne cu un singur om pe pământ, ai învăța să-l asculți și să-l înțelegi. Ai învățat că toți oamenii au ceva de oferit și că mai întâi au fost buni, înainte de a fi răi.”

Şi oricât de mult m-am supărat până pe la mijlocul romanului, mi-am dat seama că un om normal nu reacţionează asemenea personajului principal în acele situaţii, un om obişnuit nu foloseşte un limbaj elevat pentru ca apoi să devină o persoană abia ieşită din mahala, că o persoană normală nu se aruncă în vicii dacă nu simte nevoia de a se ascunde de ceva, sau cineva. Multe detalii despre viaţa personajelor lipseau, unele evenimente se băteau cap în cap şi o multitudine de elemente mi-au adus aminte de romanul „Apartamentul” de Hakan Biçakçi.

În acel moment mi-am dat seama că, deşi volumul părea să scoată în evidenţă partea negativă a Bucureştiului modern, desprins direct din ştirile de la ora cinci, unde toate nenorocirile lumii se întâmplă şi totul pare a fi exagerat, cu copiii moderni care se îmbată cu fiecare ocazie, se aruncă în relaţii pasagere, bârfesc despre orice şi despre nimic şi sunt cât se poate de iresponsabili, totul nu părea decât o mascaradă bine închegată în negru şi gri.

Atunci am realizat că, deşi totul pare jucat bine, nimic nu este ceea ce pare şi bucăţelele din capul meu au început să ia o formă nouă. Şi am ştiut de ce mi se pare atât de asemănătoare povestea celor două romane, deşi autorul turc a avut timp să-şi pună la punct stilul de scriere pe când Maria încă învaţă, însă este pe drumul cel bun. Pentru că atunci când poveştile nu se leagă, caracterele apar din senin, nimic nu pare real şi nimic nu pare inventat trebuie să fie ceva mai adânc în tot acest roman împachetat într-o poveste de dragoste cu vorbe mari şi cuvinte puerile.

Romanul dezbate problemele psihice cu care se confruntă tot mai mulţi oameni şi despre care încă simţim să vorbim puţin, pe ascuns, sau deloc. Deşi vedem comportamente desprinse din documentare psihologice, mult mai des decât avem curajul să ne spunem, decidem să ignorăm, să zâmbim, să filmăm sau să aruncăm cu vorbe grele. Până la urmă, totul este o glumă până ţi se întâmplă ţie. Romanul trebuie urmărit din exterior, chiar dacă nu simţi să empatizezi cu personajele, prea mult, există momente în care ţi se rupe inima la gândul că ceva nu pare complet corect sau ok.

Trec anii şi tu nu mai vii” este, din păcate, povestea multora dintre noi, tuturor celor care ne-am confruntat cu cel puţin o problemă emoţională, psihică sau fizica. Poate încă mai luptăm, poate am renunţat sau poate niciodată nu am ştiut cum să ne împăcăm cu noi înşine. Romanul stă mărturie asupra faptului că România încă pune sănătatea psihică sub semnul interzis. Nu vorbim, nu ştim, nu am auzit. Dar vorbim despre aşa ceva, mai ales generaţia mea şi a Mariei şi auzim despre oameni care se confruntă cu depresia, anxietatea sau alte tulburări şi ştim că sunt cât se poate de reale şi cauze ale suicidului, depravării, viciilor şi abandonului, de orice fel.

Faptul că romanul este închegat în jurul societăţii româneşti, în jurul Bucureştiului modern, poate fi ceva greu de digerat, uşor de pus în spatele minţii şi trecut cu vederea dar imposibil de uitat, odată intrat în memorie. Deşi construcţia „pe retină” irită după zeci de pagini în care este folosită şi reciclată la nesfârşit, trebuie să îmi permit să spun că oricât ascundem răul şi problemele societăţii româneşti în spatele retinei, sub preşul de forma unui elefant acum, nimic nu se şterge şi până nu ajungem să învăţăm cum să tratăm problemele interne şi să ne păstrăm casele curate şi sănătoase, cu tot cu oamenii care trăiesc în ele, vom ajunge doar să cădem de pe piedestalul pe care avem impresia că ne-am aşezat şi suntem în siguranţă.

Partajează asta:

Wrap Up

„Trec anii şi tu nu mai vii" de Maria Dumitraşcu va apărea în curând pe piaţa de carte românească. Deocamdată, îi mulţumesc Mariei pentru faptul că mi-a dat posibilitatea de a lectura romanul sau de debut în avanpremieră. 

  • 8/10
    Actiune
  • 8/10
    Suspans
  • 9/10
    Psihologie
  • 8/10
    Intriga
  • 8/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Simplitate
  • Abordarea
  • Povestea
  • Transpunerea societatii romanesti

Mi-au displăcut

  • Unele pasaje lungite excesiv
  • Limbaj
  • Unele situatii absurde
  • Unele expresii reciclate

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.