Rovegan de Catinca Drăgănescu este un proiect cutremurător ce a pornit în urma lecturării cărţii Lilianei Nechita, “Exodul mamelor”. Piesa are în prim plan o readaptare a celebrei poveşti a lui Ion Creanga „Capra cu trei iezi” stilizată sub forma dramei unei familii monoparentale din Moldova în care, din cauza sărăciei, mama pleacă în Italia ca badantă pentru a-şi putea întreţine familia. Astfel asistăm la drama mamei îndepărtate de familie, în casa străină şi la limitările acesteia, pe de o parte, iar pe de altă parte la drama copiilor rămaşi singuri în ţară ducând dorul părintelui.
Sub coordonarea Catincăi Drăgănescu, echipă formată din antropologul Alexandra Dincă, Vlad Bîrdu si Ionuţ Popescu şi realizate ȋn parteneriat cu organizaţia World Vision România, a luat naştere primul proiect al platformei de teatru şi dezbatere GO WEST. Cei implicaţi îşi propun să afle răspunsuri cu privire la necesitatea migrării în ţările occidentale, experienţele trăite de cei care au lucrat sau lucrează în aceste ţări dar şi consecinţele acestei migraţii asupra vieţilor tuturor celor implicaţi (persoana plecată, copiii, părinţii, etc).
Mihaela Teleoaca, cea care joacă rolul mamei capre, văduvă având trei copii, mi se pare absolut genială. Am aflat, ulterior, că rolul de mamă a doua fete din viaţa reală a făcut-o potrivită şi pentru rolul din piesă. Cumva îmi vedeam propria mamă pe acea scenă şi încercam să mă abţin să nu fug spre ea pentru a o îmbrăţişa. Faptul că poartă acelaşi nume cu mama mea, este un motiv în plus pentru care am ajuns să o îndrăgesc până peste poate. Valentina Zaharia interpretează rolul iedului mijlociu care, după modelul mamei şi cu un copil mic de crescut ia, de asemenea, drumul străinătăţii dar sfârşind într-un mod diferit faţă de mama sa. Silvana Negruţiu este iedul cel mic, olimpica familiei care, rămasă acasă singură are un parcurs cu totul diferit faţă de cel dorit de mama sa.
Dacă piesa de teatru este tulburătoare, finalul piesei care propune spre vizionare povestea unei familii reale din Moldova în care o parte din firul narativ al spectacolului pus în scena este realitatea crudă de zi de zi. Sinceritatea dezarmantă a întregii familii este dureroasă, chiar dacă încercarea tuturor celor filmaţi este de a minimaliza suferinţa, dependenţa sau dorul.
M-a bucurat şi invitaţia la dezbatere de la finalul piesei. Chiar dacă am lăcrimat aproape toată piesa şi în timpul reprezentaţiei filmului realizat cu familia tradiţională în timpul cercetărilor echipei, am reuşit să formulez câteva idei cu un nod profund în gât. Mă bucur şi de faptul că în special tinerii au luat cuvântul şi că, apoi, persoanele mai în vârstă au dovedit spirit civic, susţinere şi admiraţie pentru cei cu iniţiativă. Faptul că se trage un semnal de alarmă şi se încearcă informarea cât mai facilă publicului interesat de proiect este un prim pas dintr-o trilogie ce-şi propune să evidenţieze probleme pregnante ale societăţii româneşti şi să descopere, eventual, părerea oamenilor pentru că soluţiile sunt greu de găsit.
Intrarea este gratuită la spectacolul Rovegan de Catinca Drăgănescu dar locurile sunt limitate.
Turneul ROVEGAN continuă în următoarele localităţi
- Sibiu – Vineri, 10 Martie 2017, ora 19:00 – Teatrul Pentru Copii şi Tineret “GONG”
- Sfântu Gheorghe – Duminică, 12 Martie 2017, ora 19:00 – Teatrul “Andrei Mureşanu”
- Botoşani – Duminică, 9 Aprilie 2017, ora 19:00 –Teatrul “Mihai Eminescu”
- Iaşi – Marţi, 11 Aprilie 2017, ora 19:00 – Teatrul FIX
- Cluj – 19 Aprilie 2017, ora 19:00 – REACTOR de creaţie şi experiment
- Târgu Mureş – joi, 20 aprilie, ora 19:00 – Teatrul ARIEL
2 Comments
Interesant! Bacaul nu e pe lista 🙁
Sper sa refaca turneul si poate, atunci, vor adauga orase in plus. Chiar merita urmarite proiectele echipei.