După ce am lecturat „Marina„, de Carlos Ruiz Zafón, mi-a intrat în suflet acest autor. Aşadar, am ajuns să îi caut cărţile şi să aflu mai multe detalii despre el. Cel mai mult m-a cucerit, în fiecare carte, modul în care se foloseşte descrierea, cât să te transpună, efectiv, în poveste.
Barcelona, aşa cum spune şi autorul, îşi depăşeşte statutul de simplă scena în care se desfăşoară acţiunea devenind un personaj, într-o continuă schimbare, metamorfoză şi surprinzându-ne constant. Barcelona anului 1957, este o Barcelonă sfâșiată și amenințată de al doilea război mondial, lupte pentru putere, discriminare socială și autoritarism guvernamental. Oraşul este plin de damnaţi, de oameni înfricoşaţi de cumplitul regim fascist al lui Franco.
Construcţia personajelor este fantastică, la fel cum sunt evidente şi inteligenta şi modestia acestora. Personalităţile sunt evidenţiate printr-o grijă a autorului absolut neforţată, firul narativ curgând uşor fără să simţi ca Zafón te influenţează cu ceva pe tot parcursul lecturii, oferindu-ţi liberul arbitru de a trage singur concluzii şi de a găsi răspunsuri cu fiecare nouă pagină.
Deşi Prizonierul cerului este cel de-al treilea volum din ciclul de romane început cu Umbra vântului şi Jocul îngerului, din seria Cimitirul Cărţilor Uitate, a cărei acţiune se petrece în centrul vechi al Barcelonei, cărţile pot fi citite şi individual, fără să pierzi esenţialul sau să aştepţi să găseşti această trilogie. Istoria, însă, este prezentă în fiecare ungher al cărţii, aşa cum am observat şi la Marina. Întorsăturile de situaţie şi schimbările care se produc în mentalitatea personajelor denotă o grijă a autorului faţă de fiecare personaj, în special faţă de oraşul în care se desfăşoară acţiunea.
„Uneori te saturi să tot fugi, a zis Fermin. Lumea e foarte mică atunci când n-ai unde să te duci.”
Atmosfera gotică, plină de piese de puzzle care trebuiesc puse cap la cap şi rezolvate, denotă o istorie cruntă, plină de mister, groază, secrete şi amintiri îngropate, de mult, sub pecetea tăcerii. Fiecare detaliu m-a dus cu gândul la anchete jurnalistice şi poliţiste şi fiecare secret deschidea alte porţi spre înţelegerea întâmplărilor. Prietenia dintre Dan şi Fermin denotă o grijă din partea celui din urmă mult mai pregnantă decât ne-am aştepta dar personajul, însuşi, are o poveste de viaţă nesperat de captivantă, înfiorătoare şi marcată de evenimente cărora puţini le-ar putea face faţă.
Cartea dă dependenţă, de poveste şi de personaje. Te face să devii un căutător al adevărului şi un adevărat maestru la rezolvat enigme care s-au aflat sub tăcere mult prea mult timp şi care ard fiinţă din nevoia de a fi rezolvate, de a fi scoase la lumină şi a aduce bucurie în viaţa unui om, în persoana lui Fermin, greu încercat de soarta şi căruia i se dă şansa de a duce o viaţă tihnită şi fericită alături de viitoarea sa soţie şi de copilul care aşteaptă să dea piept cu viaţă.
„Destinul nu face vizite la domiciliu, ci trebuie să mergem noi să-l căutăm.”
Îţi este greu, aproape imposibil să ieşi din librăria lui Sempere, să laşi în urma raiul cititorilor sau al carţilor, care îţi oferă siguranţă şi linişte dar şi o Barcelonă în care misterele pândesc la fiecare pas, secretele scurma conştiinţa spre a fi eliberate şi a primi răspunsuri îndelung aşteptate şi să evadezi din Cimitirul cărţilor uitate pentru a reveni la viaţa banală pe care o ducem, cu toţii, în comparaţie cu vieţile personajelor lui Zafón.
- Autor: Carlos Ruiz Zafón
- Editura: Polirom
- Colectia: BIBLIOTECA POLIROM
- Anul aparitiei: 2012
- Tip coperta: Brosata
- Nr. pagini: 248 pagini
4 Comments
hmmm, o carte de 10/10? 😀 cam rară 😀
Dar nu este singura, totusi. Imi place Zafón. Este unul dintre autorii mei preferati. De la prima carte m-a cucerit 😀
Imi este strain autorul. Nu stiu ce sa spun. Probabil ar trebui sa citesc ceva de el ca sa ma pot pronunta 🙂
Eu am inceput cu Marina. M-a atras un citat din acea carte si faptul ca personajul principal feminin purta prenumele meu. Aceasta este a doua carte dar urmaza si altele. 😀