Printre tonuri cenuşii de Ruta Sepetys

26 iulie 2015

Am început această carte într-o frumoasă seară de 10 iulie. Până la ora 6 în dimineaţa zilei de 11 iulie, am reuşit să termin de citit cele 320 de pagini. Mă uitam la carte plângând, fiind încă şocată de cele citite şi cu gândul la străbunicul pe care nu l-am văzut niciodată, care nu şi-a văzut copiii crescând şi nu şi-a putut proteja soţia. Se întâmpla în timpul celui de-al Doilea Război Mondial într-un sat din inima Bucovinei unde un anume Nichifor Niţan a fost trimis pe front, luat de lângă familia sa şi deşi fusese sfătuit să se ascundă, a preferat să moară ca un erou decât ucis de ruşi, în cazul în care îl descopereau ascuns.

Mulţi ştiu că Hitler ucidea evrei. A ucis milioane de evrei în timpul războiului, i-a chinuit, persecutat. Eu ştiu aceste lucruri pentru că, timp de un an, am învăţat despre ei. Voi mai învăţa şi în ultimul an de facultate. Dar ştie cineva câţi oameni a ucis Stalin? Deportaţi din Letonia, Lituania şiEstonia în Jungla Siberiană. Pământul este impregnat cu sângele a miliarde de oameni care s-au jertfit în războaie de-a lungul istoriei. Poţi să citeşti câte cărţi vrei, dar nu poţi învăţa istorie fără să auzi din gura unui om care a trăit pe pielea sa atrocităţile vremii, ce înseamnă ororile războiului, cum e să plece un om pe front şi să nu se mai întoarcă niciodată acasă. Istoria se repetă şi în funcţie de modul în care avansează tehnologia, ororile se intensifică.

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei sale se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?

„V-aţi întrebat vreodată cât valorează o viaţă de om? În dimineaţa aceea, viaţa fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.”

În 1939, Uniunea Sovietică a ocupat statele balcanice Lituania, Letonia, Estonia. La scurtă vreme după aceea, Kremlinul a întocmit liste cu oameni consideraţi antisovietici care aveau să fie omorâţi, trimişi la închisoare sau deportaţi în lagărele de muncă silnică din Siberia. Doctori, avocaţi, profesori, scriitori, militari de carieră, muzicieni, oameni de afaceri, artişti chiar şi bibliotecari erau consideraţi antisovietici şi erau adăugaţi pe o listă interminabilă fiind programaţi pentru genocid în masă. Primele deportări au avut loc în data de 14 iulie 1941.
Ororile îndurate de deportaţi au fost atroce. Între timp sovieticii le-au devastat ţările, le-au ars bibliotecile şi le-au distrus bisericile. Prinse la mijloc între imperiul sovietic şi cel nazist şi uitate de lume, ţările baltice au dispărut pur şi simplu de pe hartă.

Cei care au supravieţuit au petrecut între 10 şi 15 ani în Siberia. Pe la mijlocul anilor 1950, lituanienii s-au întors ca să descopere că sovieticii le ocupaseră casele, bucurându-se de toată agoniseala lor; mai mult chiar îşi luaseră până şi numele lor. Deportaţii care s-au întors au fost trataţi ca şi criminali de război. Au fost obligaţi să trăiască în zone restricţionate şi se aflau sub constantă supraveghere a KGB-ului, fostul NKVD. Dacă vorbeau despre experienţa prin care au trecut însemna să ajungă neîntârziat la închisoare sau deportaţi înapoi în Siberia. Drept urmare, ororile îndurate nu au fost dezvăluite, rămânând un secret hidos împărtăşit de milioane de oameni.

La fel ca Lina şi Andrius, unii deportaţi s-au căsătorit între ei, găsindu-şi alinarea în priviri cu subînţeles şi şoapte în miez de noapte în căminul lor. Copii frumoşi, precum fratele Linei şi fetiţa de patru ani Janina, au crescut în lagărele de muncă silnică şi s-au întors adulţi în Lituania. Multe mame şi soţii au murit predând ştafeta copiilor lor sperând că vor supravieţui. Suflete curajoase cărora le era teamă că adevărul va pieri odată pentru totdeauna, au îngropat jurnale, riscând moartea în cazul în care capsulele lor ar fi fost descoperite de KGB.
S-a estimat că Iosif Stalin a omorât peste douăzeci de milioane de oameni în timpul regimului său de teroare. Ţările baltice au pierdut mai mult de o treime din populaţie în timpul genocidului. Până în ziua de astăzi ruşii neagă că ar fi deportat vreo persoană în Siberia.

În anul 1991 după cincizeci de ani de ocupaţie brutală, cele trei state baltice şi-au recăpătat independenta, în mod paşnic şi cu demnitate. Au ales speranţa în locul urii, şi au arătat lumii ca până şi în cea mai întunecată noapte exista o rază de lumină.

Printre tonuri cenuşii, iubirea poate străbate! O poveste despre supravieţuire, iubire şi iertare. Iertare faţă de cei care au adus durere în viaţa lor. O carte ce poate fi numită pagină de istorie transpusa într-o poveste. Vocea adevărului purtată de vântul vremii în Universul omenirii.

„S-a îndepărtat în noaptea întunecată, strângând desenele mele la piept, pe sub haină. S-a răsucit şi m-a privit peste umăr. I-am făcut cu mâna. Mi-a făcut şi el cu mâna în chip de răspuns. Silueta lui a devenit din ce în ce mai mică până când, într-un final, s-a topit cu totul în întuneric.”

M-am îndrăgostit de fiecare personaj în parte, structurate impecabil şi atât de aproape de real încât le puteam simţi durerea. I-am iubit pentru curajul de care au dat dovada înfruntând obstacole, pentru că nu şi-au pierdut speranţa, punând întotdeauna viaţa celor la care ţineau mai presus de a lor. Cartea este fantastică, cutremurătoare şi te marchează iremediabil. Probabil îmi vor rămâne întipărite în minte imaginile pe care mi le-am format citind-o, încă mulţi ani de acum înainte.  Sfârşitul e dulce amar, dar realist. Mi-a plăcut foarte mult şi faptul că romanul este bazat pe fapte reale, într-o anumită măsură în condiţiile în care autoarea a auzit poveştile unuia dintre supravieţuitorii lagărelor de muncă.

Am plâns, mult şi mă simţeam ca un martor aflat în umbra personajelor, trăind odată cu ei. Ştiu că poate părea absurd dar, inevitabil, te pui în postura personajelor şi te întrebi dacă tu ai fi rezistat sau cât ai fi rezistat în locul acelor oameni de diferite vârste şi cât de matur sau nebun ai fi revenit acasă, după lagăr.

Un alt aspect care mi-a atras atenţia este modul în care copiii şi adolescenţii din poveste se comportă în acele condiţii îngrozitoare. Nu doar că se maturizează în câteva luni cum nu ar fi făcut-o în mod normal în ani întregi, dar se şi adaptează mai rapid decât adulţii. Ei par a fi conduşi de un al şaselea simţ care îi ghidează în direcţia cea mai potrivită care le va asigura supravieţuirea. Simt ce trebuie să spună, cum să acţioneze, îi câştigă mai uşor pe cei din jur şi ştiu cum să se poarte cu fiecare astfel încât să îi facă să se simtă confortabil, să le aducă la suprafaţă ce au mai bun în sufletul lor. Evident, nu este vorba despre relaţiile cu torţionarii, ci doar de cele care se nasc intre prizonieri.

Citiţi această carte, dacă aveţi ocazia! Este o operă contemporană fantastică de care m-am îndrăgostit iremediabil şi e imposibil ca o asemenea poveste să vă lase impasibili.

  • Autor: Ruta Sepetys
  • Editura: Epica
  • Anul apariţiei: 2014
  • Tip coperta: Broşata
  • Număr pagini: 320 pagini

Partajează asta:

Wrap Up

Printre tonuri cenuşii

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.