Poate într-o altă viaţă de Taylor Jenkins Reid

5 aprilie 2017

Poate într-o altă viaţă” de Taylor Jenkins Reid face parte din categoria literatură universală. Cartea aparţine unei debutante, acel gen de autor care surprinde de la prima apariţie, aşa cum am întâlnit cazul Ceceliei Ahern. De fapt, autoarea reuşeşte să treacă de la literatură YA, la cea de tip click-lit, până la îmbinarea a două universuri paralele, situaţii dramatice, răsturnări de situaţie şi, pe alocuri, comic. Nu o pot încadra într-un singur gen. Este o multitudine de genuri îmbinate interesant care captivează.

„Şi cred că poate îmi trebuie cineva care să-mi țină partea ca să-mi fie bine. Cred că sunt unul din oamenii care au nevoie de oameni in jur.”

Am empatizat cu protagonista prin prisma căutării, continue, a sinelui, a locului în care se simte acasă, a acelui mediu de care aparţine. Deşi are douăzeci şi nouă de ani, Hannah nu pare să-şi găsească locul nicăieri, ceea ce nu se întâmplă de curând ci, cumva, încă din adolescenţă. Mutarea părinţilor în Londra, necesitatea acesteia de a-şi finaliza studiile în Los Angeles şi un continuu sentiment de abandon o duc pe eroină în faţa unor alegeri destul de neinspirate, de-a lungul vieţii. Ea rămâne, cumva, prinsă în adolescenţă şi caută, cu disperare, acel acasă la care speram cu toţii. Deşi pare că nu ajunge nicăieri, că alegerile sale sunt greşite şi că a ratat o viaţă pe care ar fi putut-o trăi altfel, aceasta are posibilitatea să se vadă în două ipostaze în funcţie de alegerea pe care o face într-o singură seară.

Poate intr-o alta viata de Taylor Jenkins Reid

Hannah se reîntoarce, după şase oraşe schimbate, în oraşul în care trăise, iniţial. Aici aflăm că are o cea mai bună prietenă cu care a şi locuit şi a cărei familie a avut-o în grijă până la absolvirea liceului. Ne dăm seama, repede, de discrepanţele între familia „adoptivă” şi familia naturală. Părinţii săi şi-au însoţit mezina în Anglia în timp ce fiica cea mare a rămas în America. Aşadar s-a îndepărtat de cei trei membri ai familiei ei. În schimb, Gabby şi familia acesteia, deşi surogat pentru propria familie, îi este mai aproape de inimă şi poate vorbi mai uşor cu aceştia decât cu proprii părinţi sau propria soră.

„Nu poţi să te ierţi pentru greşelile trecutului decât în momentul când ştii sigur că n-o să le mai repeţi.”

După revenirea în oraşul natal, Hannah este pusă în faţa unei alegeri dificile: fie pleacă spre casă împreună cu prietena sa cea mai bună, Gabby şi soţul acesteia Mark, fie acceptă invitaţia primei sale iubiri, Ethan cu care a avut o relaţie încheiată brusc de a rămâne cu el în oraş. Aici apar cele două planuriri, realitatea alternativă dar şi realitatea paralelă, în funcţie de alegerea pe care aceasta o face. Ştim, deja, că se va întâmpla ceva dramatic în fiecare dintre cele două situaţii. Nu pentru că cititorii sunt pesimişti ci pentru că autoarea crează acea undă de prevenire care sună a provocare, schimbare, readaptare, etc.

Poate intr-o alta viata de Taylor Jenkins Reid

Indiferent de alegerea care o propulsează într-o variantă sau în alta, Hannah se metamorfozează. Fie se transformă într-o luptătoare, apreciază mai mult viaţa, se apropie de părinţi şi îşi găseşte sufletul pereche, fie revine la marea iubire din liceu, devine mamă şi adoptă o căţeluşă aflată la ananghie. În ambele ipostaze viaţa i se schimbă, radical dar comportamentul diferă şi la fel următoarele alegeri pe care aceasta le face.

„E cam absurd, nu? Felul în care ne agăţăm de evenimente şi consecinţele lor fie ca să ne învinovăţim, fie ca să ne disculpăm.”

Îmi place, enorm, cum scriitoarea reuşeşte să pună accent pe destin, pe acea posibilitate de a primi răspunsuri în funcţie de alegerile noastre, pe ideea că unele lucruri nu au o finalitate iar altele sunt sortite să se întâmple. Faptul că ni se întâmplă unele lucruri se datorează unui cumul de alegeri personale, dar destinul le aranjează astfel încât totul să capete o formă, să învăţăm ceva nou sau să devenim cea mai bună variantă a noastră.

„Ştiu prea bine că există universuri în care am luat alte decizii care m-au condus în altă parte, spre altcineva. Şi mi se rupe inima pentru fiecare versiune a mea care nu te-a avut alături până la urmă.”

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care, în urma colaborării, mi-a oferit Poate într-o altă viaţă de Taylor Jenkins Reid. Mulţumesc pentru oportunitatea de a citi această carte care m-a bucurat şi mi-a oferit o noua perspectivă asupra destinului. Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

  • Autor: Taylor Jenkins Reid
  • Editura: Leda
  • Anul apariţiei: 2010
  • Colecţia: Leda Edge
  • Tip coperta: Broşata
  • Nr. pagini: 334 pagini

Partajează asta:

Wrap Up

Poate într-o altă viaţă

  • 10/10
    Actiune
  • 10/10
    Suspans
  • 10/10
    Psihologie
  • 10/10
    Intriga
  • 10/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Psihologia protagonistului
  • Complexitate
  • Constructia personajelor
  • Mesaj

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.