Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur.
„Urăşte-i din tot sufletul. Aşa, o să ai un os de ros. Şi când o să-l termini, o să vezi că n-a meritat osteneala.”
Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului.
Având în vedere că este o carte de 100 de pagini pe care am citit-o într-o oră, în sesiune, în pauză dintre două cursuri, nu mă aşteptam ca această carte să aibă vreo acţiune, ceva sens în atât de puţine pagini, deşi sperăm, aşa cum am mai păţit cu alte cărţi, să fie ceva care să mă facă să am o reacţie de genul „waw”. Am fost surprinsă, surprinsă până în pragul lacrimilor şi al compasiunii care m-a ros până în adâncul sufletului şi care m-a făcut să văd viaţa într-o altă perspectivă.
Nu cred că aş putea, niciodată, să fiu atât de puternică precum este acest copil, această minune pe nume Oscar ce rămâne ferm pe poziţii, puternic în lupta cu o boală necruţătoare pe care nimeni, mai ales un copil, nu ar trebui să o cunoască în viaţă şi, mai ales, nu trebuie să neglijeze persoanele din jurul său. Ce legătură au persoanele din jurul nostru aici? Un copil care „creşte” cât să „cunoască” toate părţile vieţii unui om, ne învaţă ce înseamnă timpul, cât de relativ este şi cât de uşor putem să pierdem, printre degete, cele mai frumoase clipe, oameni şi experienţe.
„Încerc să le explic părinților mei că viața e un dar buclucaș. La început ai tendința să-l supraestimezi crezând că viața pe care ai primit-o este veșnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nțelegi nimic din ea și pe care uneori ți-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârșit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriți.”
Citiţi această carte, nu vă ia mai mult de o oră dar vă va oferi o altă perspectivă asupra vieţii şi poate, veţi profita mai mult de fiecare clipă şi vă veţi bucura, altfel, de viaţă!
- Autor: Éric-Emmanuel Schmitt
- Editura: Humanitas
- Colectia: Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt
- Anul apariţiei: 2012
- Tip coperta: Broşata
- Număr pagini: 112
2 Comments
Elixirul dragostei de Éric-Emmanuel Schmitt - Funions
Domnul Ibrahim şi florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt - Funions