După o absenţă, mai mult sau mai puţin motivată, în care am putut citi mai mult am decis să revin în prima zi de iarnă cu o recenzie a unei cărţi în ton cu perioada. „O zi de decembrie” de Josie Silver a fost prima carte, după o perioadă îndelungată, pe care am citit-o în engleză. Mi s-a părut că voi savura mai mult povestea, care se petrece în Londra, citind-o în limba în care a fost scrisă în oraşul în care se petrece acţiunea.
“You tread lightly through life, but you leave deep footprints that are hard for other people to fill.”
Este imposibil să nu realizezi, încă de la primele pagini, că autoarea, Josie Silver, pune accent pe inocența credinţei în dragostea la prima vedere şi toată povestea este construită în jurul acestui concept, pe care eu îl consider mai mult publicitar, întâlnit în cărţi şi filme. Dar mai mult decât atât, autoarea pune în evidenţă diferenţele dintre oameni, străinii deveniţi prieteni şi prietenii deveniţi străini, diferenţele dintre caracterele umane, căile pe care alegem să mergem şi care ne apropie sau ne înstrăinează, ce punem mai presus de ce sau pe cine, unde vrem să se încheie călătoriile noastre şi alături de cine.
“Despite the fairy-tale snowstorm out there, this isn’t Narnia. This is London, real life, where hearts get kicked and bruised and broken, but somehow they still keep beating.”
Acţiunea cărţii se desfăşoară pe o perioadă de zece ani, mai mult sau mai puţin stabili, urmărind trei destine care se împletesc mai mult sau mai puţin accidental. Urmărim părţi din viaţa unor caractere care se schimbă, evoluează din unele puncte de vedere, stagnează din altele, se complac în anumite situaţii sau luptă să evadeze din altele. Numitorul comun al celor trei personaje principale sunt frica, laşitatea şi complacerea în situaţii uşor de evitat dacă există maturitate şi conversaţiile au loc la timp. Într-un final, din păcate, doar un personaj din toată această poveste se maturizează, învăţă din viaţă şi se desprinde de o poveste toxică pentru a trăi o viaţă liniştită.
“That’s the thing about flowers, isn’t it? They’re lush and extravagant and demand your attention, and you think they’re the most exquisite thing, but then in the shortest time they’re not very lovely at all. They wilt and they turn the water brown, and soon you can’t hold on to them any longer.”
Cartea nu este povestea cu happy end pe care toată lumea o visează, povestea de iubire simplă ce se conturează cu fiecare pagină şi care te prinde într-un vârtej de dulcegării şi evenimente menite să te facă să iubeşti cartea. Povestea este scrisă astfel încât, cu toată această idee de dragoste la prima vedere, să pună accent şi pe detalii reale din viaţa noastră care nu înseamnă, întotdeauna, doar lapte şi miere. Uneori viaţa este grea, trebuie să luptăm pentru tot ce avem. Uneori supărăm oameni pe care îi iubim, alteori oamenii pe care îi iubim ne frag inima. Viaţa personajelor poate fi viaţa oricăruia dintre noi, atât timp când învăţăm să facem opusul unora dintre acţiunile personajelor, cum ar fi să ne maturizăm, să comunicăm mai mult unii cu alţii şi să învăţăm să ne asumăm decizii care duc, sau nu, la un rezultat sperat.
“There comes a point where you have to make the choice to be happy, because being sad for too long is exhausting.”
Cartea se deschide ca fiind povestea unui singur personaj principal, Laurie. Apoi, după câţiva ani, descoperim apariţia lui Jack cu tot ce înseamnă el, gânduri, amintiri, trăiri, acţiuni, iubiri şi suferinţe. Sarah nu este nici ea doar un personaj secundar, fiind parte din ambele vieţi, cea mai bună prietenă a lui Laurie şi iubita lui Jack pentru câţiva ani. De fapt, Sarah este motivul apropierii şi despărţirii lui Laurie de Jack. Mi-ar fi plăcut, totuşi, că personajele să se fi maturizat mai mult, să fi învăţat mai multe unii despre alţii şi despre ei înşişi, să fi fost mai asumaţi şi mai maturi în deciziile luate şi responsabili atât pentru ei cât şi pentru ceea ce cauzează în jur.
“I know how painful it can be letting someone you think you love go, but that I don’t believe there’s only one person in the world for each of us. It’s too fanciful, too limiting.”
Cred că cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat din această carte sunt acelea a iertării, a nevoii de a fi un om asumat, a înţelegerii că în viaţa unui om nu există o singură iubire, că unele iubiri se pierd în timp ce altele rămân şi se dezvoltă în ciuda oricărui lucru şi a oricărei persoane şi ca un om decent învaţă să se bucure de fericirea omului iubit, fie că face parte din ea sau nu, fie că omul iubit este cealaltă jumătate sau un prieten bun.
“We sit there for a while longer, huddled together, watching as the first flakes of snow drift down from the midnight sky. There are no rings to give back, no possessions to tussle over, no kids to hand over in blustery car parks. Just two people, about to part ways.”
Povestea se întinde, aşa cum spuneam, pe zece ani. Unele detalii sunt interesante în timp ce altele nu au sens sau nu îşi găsesc loc în acest amalgam de evenimente. Uneori te pierzi, uneori înţelegi ce se întâmplă cu personajele în timp ce alte ori le deteşti. Nu am putut, în niciun fel, să mă ataşez de Laurie sau de Jack. În tot timpul acesta, însă, am compătimit-o şi am iubit-o pe Sarah. Probabil ea a fost un caracter matur, singura care şi-a asumat responsabilitatea faptelor, singura care a încercat să aibă grijă de toată lumea şi singura care a înţeles că trebuie să iasă din acest triunghi amoros toxic, din care nu ar fi trebuit să facă parte niciodată, pentru a fi fericită.
“We are a triangle, but our sides have kept changing length. Nothing has ever quite been equal. Perhaps it’s time to learn how to stand on our own, rather than lean on each other.”
Cel mai mult mi-a displăcut acest personaj încornorat care se strecoară, aproape pe nesimţite, înjunghiind, frângând inimi, distrugând destine şi rupând legături frumoase şi stabile. Minciună care se strecoară şi durează aproape un deceniu devine, fără grabă dar cu efecte catastrofale, personajul principal din acest volum. Chiar mi-am dorit să citesc o poveste de dragoste frumoasă din care să învăţ mai multe, în care să iubesc personajele şi cu care să empatizez. M-am împiedicat, la fiecare câteva pagini, de momente nepotrivite, aruncate acolo doar ca să mai umple din pagini şi care nu mai existau după alte câteva pagini întoarse. Laşitatea personajelor, clişeele, simplitatea dialogului şi evenimentele nesemnificative m-au făcut să vreau să termin povestea doar ca să o termin, fără să fi găsit mare lucru de apreciat.
„- Laurie, nu exagerez când spun că mi-ai salvat cândva viața. M-ai văzut în cele mai rele momente ale mele și nu mi-ai întors spatele, chiar dacă ai fi avut toate motivele s-o faci. M-am purtat revoltător, iar tu te-ai purtat încântător. Îmi pierdusem identitatea, iar tu m-ai ajutat să mă regăsesc. Nu cred că ți-am mulțumit vreodată, așa c-o fac acum. Îți mulțumesc. Poate că treci grațios prin viață, însă lași urme adânci, pe care ceilalți nu le pot înlocui.”
„O zi de decembrie” de Josie Silver are foarte mult potenţial iar povestea putea să devină o adevărată lecţie de viaţă şi de vindecare pentru foarte mulţi dintre noi. Din păcate, devenită o telenovelă ieftină cu intrigi care nu îşi au locul sau vremea, s-a pierdut pe drumul poveştilor ratate. Nu este genul de carte pe care l-aş reciti de Crăciun, pentru că te moleşeşte şi nu îţi dă exact ceea ce promite. Poţi să o citeşti pentru poveste, cu siguranţă, în orice perioadă a anului, fie ea rece sau fierbinte. Este o lectură uşoară, se citeşte repede şi este exact ceea ce te aştepţi de la o lectură uşoară, o pauză.
- Autor: Josie Silver
- Editura: Nemira
- Anul apariției: 2018
- Tip coperta: Brosata
- Nr. pagini: 424 pagini
No Comments