„Nu mi-e frica!„ de Paula Săcui este prima carte a jurnalistei şi a fost scrisă în paisprezece zile şi paisprezece nopţi. La prima vedere, cartea pare interesantă. Cel puţin titlul sonor, coperta şi autoarea, persoană publică, îţi stârnesc curiozitatea. Ca să fiu sinceră, aceste trei elemente mi-au stârnit, mie, curiozitatea.
Ca o idee generală iniţială, în momentul în care am terminat de lecturat cartea, am realizat că există un punct comun în cărţile autorilor romani. Nu ştiu dacă toţi autorii romani urmăresc acest patern dar cărţile celor pe care i-am citit până în prezent o fac. Limbajul extrem de lipsit de pudism, numirea organelor genitale, masculine şi feminine cât şi injuriile se găsesc pagină cu pagină. Nu ştiu de ce sunt atât de necesare aceste elemente, totuşi. Nu mă înţelegeţi greşit, aş fi o ipocrită să mă declar suferindă de pudibonderie dar, la un moment dat, atât băgat şi scos de organe devine obositor de urmărit.
„În realitate, ar fi mers cu el pâna la capatul lumii, ?i nu doar imaginar, ca pâna atunci. Pacat ca n-a apucat sa-i spuna. Vântul batea cu tupeu. I-a stricat parul ?i i-a amestecat gândurile.”
Cartea dă senzaţia unui jurnal al femeii moderne; prinsă în lupta cu sistemul din nevoia de a-şi demonstra abilităţile dar şi cunoştinţele, pe de o parte, şi lupta de a-şi clădi o familie pe care să o susţină şi de care să se îngrijească, pe de altă parte. De aici tendinţele depresive, nevoia de apreciere, evidenţierea calităţilor fizice, care încă o fac o femeie frumoasă, deşi trecută de patruzeci de ani, ritualurile zilnice şi rutina în care se învârte.
„Ce fac femeile atunci când sunt nefericite ? Unele î?i mai iau un amant, altele pun ziduri dupa ziduri.”
Cartea a fost scrisă dintr-o răsuflare, probabil din nevoia de a elibera iubire şi ură, în egală măsură. Inevitabil s-au desprins din trăiri şi multe frustrări, nevoia de a da afară tot ceea ce fusese ţinut captiv în interiorul autoarei în toţi anii în care nu avusese în plan ideea scrierii acestei carte jurnal.
„Stau de mult cu ochii lipiti de cer, si nu s-a deschis nicio usa, ca sa te zaresc în prag. Am vazut curcubeie murind si tu…tu tot nu apareai.”
Mi-au plăcut, însa, ideile de prietenie dintre un bărbat şi o femeie dar şi aceea dintre două femei. Extrem de bine delimitate şi evidenţiate în carte, te lasă cu un gust dulce amărui. Într-un fel exclami „ştiam eu” şi în altul „la naiba” pentru că ştii că există un adevăr brut, neprelucrat şi cinic în tot ceea ce reiese din cele două legături.
„- Auzi, noi nu ne-o punem?
– Nu. Noi suntem singurii aman?i din lume care î?i vorbesc. Ne întâlnim, râdem ?i atât. Câ?i crezi ca mai fac asa ? Noi nu suntem banali.”
E imposibil să nu observi trăirile pline de zbucium ale personajului, isteria, gândurile sinucigaşe revărsate din cotloanele infestate cu depresie, nevoia de a ieşi în evidenţă în orice fel, nevoia de apreciere, de consolare, de iubire, de machiaj, de ţigări şi de alcool. Multe ţigări şi mult alcool.
Nu pot să spun că m-a dat pe spate cartea. Nu am putut empatiza cu Lolă atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Sunt, însa, pasaje în această carte care mi-au adus în minte imagini din propria viaţă. Nu sunt multe, dar suficient cât să mă dea peste cap puţin şi să îmi doresc să nu recitesc rândul care m-a transpus în propriul trecut cu atât de multă violenţă. Nu mi-e frică! este, de fapt despre frica aceea pe care o depăşim trăindu-ne viaţa aşa cum simţim, aşa cum ne este data şi atât cât ne pricepem.
„Tu nu eşti ca mine. Tu suferi. Iei lumea prea în serios, nu ca pe o vacanţa. Aici pierzi.”
Mulţumesc, din suflet, Editurii All pentru oportunitatea de a lectura această carte care m-a făcut să meditez, intens, la propria-mi viaţă.
- Autor: Paula Sacui
- Editura: ALL
- Colectia: Literatura româna
- Anul aparitiei: 2013
- Tip coperta: Brosata
- Nr. pagini: 192 pagini
2 Comments
Nu am auzit de carte desi numele scriitoarei imi este cunoscut.
Eu o stiu de la Pro Tv si de carte mai auzisem. Nu ma asteptam, insa, la o dezamagire asa cum s-a dovedit. Probabil asteptarile mele au fost mai mari decat trebuia.