Nebunul alb de Allex Truşcă

20 aprilie 2016

Nebunul alb de Allex Truşcă

„Închise ochii şi păşi în întuneric. Şi totuşi, pe coridorul acela nu era nicio carte, rafturile erau goale. Sau nu, lângă lumina, cu coperţi de piele acoperită de fire de aur, era o Carte. Părea valoroasă, de ce o ţinea bătrânul acolo, ascunsă?
Puse mâna tremurândă pe marginile cărţii, pipăind-o de parcă era trupul fremătând al vreunei iubite, simţindu-i fiecare centimetru al coperţii. Nu scria nimic pe ea, nu avea titlu. e gândi dacă să o deschidă sau nu, curiozitatea era unul dintre defectele sau calităţile lui, încă nu se lămurise. Îi mângâie paginile fără să o deschidă.
Apoi închise ochii şi îşi făcu curaj. Nu ştia că destinul lui fusese să ajungă la carte şi că el trebuia să decidă dacă o va deschide sau nu. Nu ştia că el va avea un rol important în bătălia ce va să vină. Nu ştia că undeva, departe, Bătrânul aflase că Erin deschisese cartea şi zâmbea satisfăcut. Nu ştia nici că pe tablă mare de şah cu figuri ciudate, acum acoperită de fire prăfuite de pânză de păianjen, lângă pionii albi, începe să contureze figura unui Nebun.”

În primul rând, aş dori să mulţumesc pentru carte autorului pe care îl cunosc de ceva ani şi cu care împărţeam pasiunea aproape obsesiva pentru cărţi, dar nu ştiam, până de curând, că împărţim şi pasiunea pentru scris. Deşi nu mă aşteptam să primesc un mesaj prin care eram anunţată cu privire la reuşita autorului de a-şi fi lansat primul volum, nu mă aşteptam să mă prindă povestea atât de tare. Nu pentru că mă îndoiesc de Allex ci pentru că nu obişnuiesc, de fel, să citesc prea mult SF. Din contră, cărţile de tip SF nu sunt cele mai mari pasiuni ale mele dar îmbinarea cu strategia, poveştile de iubire ce se nasc între protagonişti, ideea de a salva lumea, îmbinarea religiei cu viaţă de zi cu zi, atribuirea unor forţe interioare umanităţii sau sentimente umane îngerilor, de exemplu, mi se par strategii care menţin vie atenţia cititorului.

Ceea ce mi-a plăcut, de asemenea, a fost subtilitatea autorului în anumite situaţii şi circumstanţe, fără de care cititorul nu îşi poate închipui modul în care se desfăşoară o anumită scenă. Îmbinat cu ironia, comicul de situaţie şi limbaj, îi conferă poveştii toate elementele necesare pentru a stârni curiozitatea cititorului, în special dacă aceştia nu sunt atât de pasionaţi, aşa cum este şi cazul meu, de literatură de tip SF.

„- Îmi pare rău, nu ştiam că ai avut un mentor. Cum a murit? Beat? Pe câmpul de luptă?
 – Nu, lovit în cap cu un buştean de un ţăran, după ce a plecat beat de la nevasta lui, dar e tot aia…”

Nebunul Alb

Acţiunea romanului îl are în prim plan pe Erin, genul acela de tânăr învăţat, pasionat de cărţi şi curios pe care viaţa îl „obliga” să-şi asume menirea şi să aducă prima victorie umanităţi şi, astfel, lumea lui să nu fie distrusă, împreună cu toate câte sunt cunoscute. De fapt, Erin este nebunul, pionul principal al Lui Dumnezeu în lupta cu Fiul Său. Nu, imaginaţia nu vă joacă feste. Cumva, autorul a luat rolul lui Lucifer că stăpân al întunericului şi i l-a atribuit Lui Iisus, ceea ce mi se pare o întorsătură de situaţie absolut fantastică şi, citind cartea, modul în care cei doi ajung să se confrunte o dată la o mie de ani, mi se pare cât se poate de plauzibil şi prezintă divinitatea exact aşa cum am uitat majoritatea că este, acel creator iubitor pentru care umanitatea este cea mai frumoasă creaţie, în ciuda imperfecţiunilor pentru că posedă cel mai frumos dar: Sufletul.

    „Avea cei mai frumoşi ochi pe care îi văzusem. Erau aşa de mari şi de luminoşi, atât de nehotărâţi între verdele ierbii şi maroniul pământului.”

Finalul este de-a dreptul imprevizibil şi, cel puţin în cazul meu, de-a dreptul şocant. Mă aşteptam la anumite elemente dar autorul a preferat să distrugă orice scenariu pe care îl compusesem de-a lungul întregii cărţi şi să mă lase cu ochii în soare şi cu veşnică întrebare care şi în prezent mă roade „Ce s-a întâmplat, de fapt?” care, efectiv, nu îmi iasă din minte şi încă mă roade pentru că, deşi nu sunt mare fan al finalurilor cu clişee, de data aceasta preferăm unul asemenea decât să trec prin stări alarmante de cititor căruia i s-a jucat cea mai mare farsă. Nu este un lucru rău, neapărat, promiţând o continuare, dar ne reaminteşte cât de responsabil, iubitor şi manipulator este autorul cu personajele sale pe care le modelează după bunul plac.

Sper că această carte, Nebunul alb de Allex Truşcă, să poată fi, cât mai curând, la îndemâna oricărui doritor de a o lectură pentru că este o carte incredibilă, cu atât mai mult cu cât autorul este un tânăr debutant care, aparent, nu ar avea nicio treaba cu scrisul şi totuşi o face şi o face foarte bine!

Partajează asta:

Wrap Up

Nebunul Alb

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.