Am citit cea mai frumoasă, tristă şi reală poveste din câte am citit în cei aproape 22 de ani ai vieţii mele. Dacă aveţi vreodată ocazia să o lecturați, lecturați-o pentru că merită din plin. Scrisă curat, plină de sentimente, trăiri şi o filosofie de viaţă de care suntem conștienți cu toţii dar care ne izbește din plin când ne aşteptăm mai puţin. Cu moartea nu ne jucăm şi dacă aveţi ocazia să faceţi ceea ce vă place, faceţi-o. Dacă nu vă e dat, luptați pentru ceea ce considerați că meritați. Întâmplător, sau nu, cartea poartă numele meu.
O fermecătoare fantezie gotică, în care Barcelona cea misterioasă îşi spune poveştile trecutului şi devine teritoriul unor aventuri ciudate pentru o adolescentă plecată în căutarea cunoaşterii. În Barcelona de la sfârşitul anilor ’70, se naşte prietenia stranie dintre Oscar Drai, un adolescent pasionat de mister şi aventură, şi tânăra Marina, care locuieşte cu tatăl său, pictorul German, într-un mic castel enigmatic.
„Trupul începe să ni se deterioreze încă de la naștere. Suntem fragili. Trecători. Rămân doar faptele noastre, binele sau răul făcut semenilor. Pricepi ce vreau să-ţi zic?”
Barcelona ascunde secrete dintre cele mai întunecate, din câte află Oscar şi Marina, în care se amestecă imaginea unei fabrici de proteze ortopedice, cadavre readuse la viaţă, monştri şi poveşti de dragoste neobişnuite. O aventură captivanta, scrisă curat şi într-o manieră care te duce cu gândul la poveştile de demult care te captivau prin stilul de scriere şi modul în care pot fi povestite cât să îţi rămână în memorie perioade îndelungate.
Plecaţi într-o aventură care le va schimba vieţile pentru totdeauna, cei doi protagonişti descoperă nu doar mirajul unei Barcelone cu grădini, fântâni, catedrale și castele enigmatice din epoci trecute, dar și povestea lui Mihail Kolvenik, un savant nebun emigrat din Praga. Și toată această poveste crește sub aripile blestemate ale fluturelui negru, o specie care-și devorează propriile larve pentru a renaște; un simbol al morții ce planează asupra întregii acțiuni care începe într-o zi din 1980, când “fantoma lui Gaudi modela în Barcelona nori imposibili…”, și se termină, rotund, în aceeași zi.
“Marina mi-a zis odată că nu ne aducem aminte decât ceea ce nicicând nu s-a petrecut.”
Aşa începe romanul gotic “Marina” al lui Carlos Ruiz Zafón. Pentru mine, este una dintre frazele de început memorabile din literatură tuturor timpurilor. Restul cărţii confirma promisiunea făcută de această primă frază. “Marina” tratează, în principal, tema morţii şi a atitudinii fata de moarte. Un subiect cu greutate, apăsător, iar povestea prin care Zafón îl pune în scena este pe măsură. Lumea macabră, misterioasa imaginata de scriitorul spaniol te ţine captivat de la primul până la ultimul cuvânt şi te face să te uiţi peste umăr atunci când te afli singur în întuneric.
În perspectiva mea, “Marina” este un thriller psihologic gotic foarte bine scris, cu o acţiune captivantă şi care ascunde una dintre neputintele esenţiale ale oamenilor, şi anume aceea din faţa morţii. Cum însuşi Carlos Ruiz Zafón spunea despre cartea lui, “Marina” te introduce intr-“o lume misterioasă, unde timpul ia turnuri diabolice, iar umbrele sunt întunecate şi înfricoşătoare”.
„Viata de artist comporta riscuri, incertitudini si mai mereu sărăcie. Nu tu o alegi, ci ea pe tine. Daca ai vreo îndoiala cu privire la aceste doua lucruri, e mai bine sa iesi pe usa chiar acum. German a ramas.”
Sunt trei povești de dragoste în Marina și nici măcar una nu este cu final fericit. Iubirile profunde se sfârșesc tragic, dragostea și moartea se înlănțuie într-o atmosferă sumbră și fatalistă, iar protagoniștilor le este refuzată orice șansă la fericire. Însă, după cum spune Marina, nimeni nu poate pricepe nimic din viață până ce nu înțelege moartea. Iar a te răzvrăti împotriva naturii, acest animal sălbatic ce-și devorează propriii copii, este un act zadarnic care nu te salvează de la nefericire, ba chiar te îndepărtează de umanitate și te adâncește în monstruozitate.
- Autor: Carlos Ruiz Zafón
- Editura: Polirom
- Colectia: BIBLIOTECA POLIROM
- Anul aparitiei: 2013
- Tip coperta: Brosata
- Nr. pagini: 256 pagini
4 Comments
Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafón - Funions
Sincer nu stiu ce sa zic. Te cred ca e o carte excelenta dar nu prea e genul meu. Ma atrage, dar in acelasi timp nu prea 🙁
Este o carte destul de plina de anumite detalii in care cititorul se poate pierde, usor. Pe mine m-a atras un paragraf din ea si am adaugat-o la „De citit”. 🙂
Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón