Love, Simon

6 aprilie 2018

Love, Simon se va lansa în cinematografele din Marea Britanie azi, 6 aprilie 2018. Eu am avut ocazia de a-l urmări la începutul acestei săptămâni, fiind invitată de către reprezentanţii cinematografului Odeon din Wimbledon. Filmul este bazat pe nuvela YA Simon vs. the Homo Sapiens Agenda lansată în anul 2015 de către Becky Albertalli şi proaspăt lansată şi la noi de către Editura Epica sub numele filmului.

Probabil, mulţi dintre cei care vor urmări acest film au idee despre acesta, ştiu că este un alt film despre adolescenţi şi cum fiecare om merită să trăiască o incredibilă poveste de dragoste. Chiar şi persoanele de acelaşi sex. Pentru că, în ciuda faptului că este un alt film romantic despre adolescenţi, acest film are un cuplu central format din doi ei.

Mi s-a părut extrem de interesant să urmăresc trăirile unui personaj care este gay şi mi s-a părut delicios de amuzant, plin de informaţii despre care nu bănuiam că încă se petrec dar şi multe clişee. De exemplu, ştiindu-se faptul că America are o lege, în vigoare, care permite persoanelor de acelaşi sex să se căsătorească, mi s-a părut interesant să urmăresc drama prin care adolescenţii americani încă trec până în momentul în care trebuie să-i lase pe cei apropiaţi şi pe cei din jurul lor să ştie faptul că au o altă preferinţă în materie de parteneri. Aşadar, este dificil, încă, de mărturisit o asemenea orientare.

Temerile, sentimentele, relațiile interumane și traumele lui Simon sunt reale și se percep reale pe toată durata filmului, fiind portretizate într-un mod distractiv, infecțios și fermecător. Vezi deciziile greşite pe care le ia, diferenţa dintre prieteniile vechi şi prieteniile noi, modul în care adolescenţii sunt, uneori, orbi în faţa propriilor sentimente sau a sentimentelor celorlalţi pentru că sunt atât de preocupaţi în a se descoperi pe ei înşişi şi ceea ce vor face în viaţa de adult.

Chiar, pe alocuri, clişeic fiind un film despre adolescenţi, iubire şi cupluri, mi se pare un necesar în cinematografele româneşti, în special în aceste vremuri în care „familia tradiţională” este atâta de promovată, fără să ştim, cu adevărat, ce vrem de la acea familie. Apoi, mi se pare interesant modul în care diverse persoane primesc vestea, atunci când cineva declara, sus şi tare sau timid, faptul că are o altfel de orientare. Deschiderea unor oameni, suportul altora, glumele şi vulgaritatea câtorva dar şi suportul familiei şi al prietenilor mi se par vitale şi demne de urmărit în acest film.

Coloana sonoră mi se pare incredibil aleasă, personajele sunt alese într-un mod interesant şi te fac să simţi atitudinea, sentimentele, gândurile şi impresiile lor cu uşurinţă, empatizant şi dorindu-ţi acel final fericit pentru oricine. Mi se pare, de asemenea, un film de arătat adolescenţilor pentru că ştim, din propriile experienţe, faptul că liceul te poate schimba enorm, în bine sau în rău. Este, de fapt, acea graniţă dintre copilărie şi viaţa de adult în care înveţi ultimele „ponturi” de supravieţuire şi trebuie să iei unele dintre cele mai importante decizii.

Povestea acestui film este bine înglobată într-o structură destul de conservatoare şi, în lumea reală, nu toată lumea în situaţia lui Simon are parte de atât de bune reacţii din partea societăţii sau o familie impecabil liberală ori un cerc de prieteni ale căror reacţii nu sunt niciodată îndoielnice. Aici ostilitatea este atent pusă în carantină cu ajutorul câtorva băieţi, evident homofobi, ale căror acţiuni şi glume urmează să fie pedepsite şi apoi iertate tacit. Singurul alt copil gay aflat în şcoală este aproape imposibil de spiritual şi bine adaptat, aproape de vârstă mijlocie în calmul lui dulce (chiar am crezut, pentru scurt timp, că este fata). În viaţa reală, lucrurile sunt cu totul diferite. Dar este un film inteligent, distractiv şi cuceritor.

Dar, cu toate aceste părţi ale poveştii pe care le observi şi care ţi se par interesante, filmul este clişeic. Dar povestea este acea poveste de iubire veche dintre doi adolescenţi. După cum se dovedește în scena finală, acea roată ferris este cea mai bună paralelă cu Love, Simon pentru că filmul nu este cea mai palpitantă poveste, este puțin lentă, absolut previzibilă dar este bine să fie aşa pentru că, la un moment dat, nu mai are nimic deaface cu homosexualitatea ci este un film de dragoste care va atinge inimile multor privitori.

Filmul vine ca un strigăt spre normalitate, că o încurajare tăcută de a ieşi în faţă şi de a fi sincer cu tine şi toţi cei dragi ţie. În acelaşi timp, ne demonstrează cât de mult se poate schimba societatea în 25 de ani sau mai puţin (Vezi România care până la începutul anilor 2000 încă avea o lege în vigoare care putea pedepsi cu închisoarea homosexualitatea.) Cred că este un film pentru oricine pentru că te motivează să fii tu, fie că are legătură cu sexualitatea sau nu. Pentru că dacă ai lângă tine persoanele potrivite, acele persoane îţi vor fi alături indiferent de ceea ce se întâmplă.

Partajează asta:

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.