Am urmărit avanpremiera filmului „Logan” cu Hugh Jackman la Inspire Cinema, cinema 3D Craiova. În caz că nu v-aţi dat seama, filmul face parte din Universul Marvel iar Logan este unul dintre mutanţii X-Men ai profesorului Charles Xavier. Nu am citit detalii înaintea vizionarii filmului, nu am urmărit trailer-ul şi nici nu m-au interesat alte detalii. Voiam să văd filmul exact aşa cum este, fără niciun detaliu legat de el.
Acţiunea se petrece în anul 2029 şi lumea nu arată foarte diferit faţă de cea din trecut, dacă mă întrebaţi pe mine. Wolverine, celebrul „experiment de laborator” despre care ştiam că se vindecă singur, că este invincibil şi determinat să lupte împotriva a orice i se pare nedrept este şofer de limuzină, slăbit, îmbătrânit şi infectat, aşadar puterile sale nu mai sunt ceea ce erau odată şi vindecarea este mai dificilă spre imposibilă, în cazul unora dintre rănile care apar.
Aparent, Logan, Xavier (Patrick Stewart) şi Caliban sunt printre singurii mutanţi care au supravieţuit „exterminării”. Xavier, la fel de îmbătrânit şi din ce în ce mai bolnav, este ţinut în viaţă şi puterile îi sunt stăpânite cu ajutorul medicamentelor tot mai puţine şi mai greu de procurat. Puterile sale, amplificate în sens negativ de problemele medicale, pot pune în pericol viaţa multor oameni. Aşadar este izolat de Logan şi sub atenta îngrijire a lui Caliban.
Laura (Dafne Keen), este un copil special pe care Gabriela, o asistentă medicală din Mexic, o are in grijă şi care îi cere lui Logan să le protejeze, ducându-le într-un loc anume. Protagonistului îi revine, aşadar, sarcina de a o duce pe fetiţa în Dakota de Nord la locul numit Eden pentru a trece graniţa. Până acolo, însă, trebuie să supravieţuiască atacurilor lui Donald Pierce şi a mercenarilor săi.
Acţiunea, drama, luptele, întorsăturile de situaţie şi tensiunea continuă sunt doar câteva dintre peripeţiile prin care Xavier, Logan şi Laura trebuie să treacă pentru a ajunge la destinaţie. În spatele lor rămân urme clare ale rămăşiţelor adversarilor care le pun beţe în roate. Există, desigur, momente emoţionante, în toată marea de lupte sângeroase, care nu te pot lăsa impasibil. Umanizarea personajelor, finalul neaşteptat, pentru cei care nu au urmărit detalii despre film şi personajele cheie din acest film surprind, dau un plus de real şi multă emoţie.
Filmul reprezintă încheierea unei etape cruciale pentru existenţa oamenilor şi a mutanţilor. Subiectul abordat este extrem de interesant, bine pus la punct şi te lasă cu posibilitatea de a forma o poveste până la noi dezvăluiri. Din ceea ce urmărim putem anticipa, însă, o nouă eră ce se dezvoltă, treptat, dar care poate fi glorioasă, atât timp cât se pun, continuu, bazele sale şi interesul este menţinut .
Deşi Inspire oferă facilităţile unui cinema 3D, Logan este un film 2D numai bun de urmărit. Efectele speciale, luptele şi momentele cheie nu îşi pierd absolut deloc din farmec. Este un film de urmărit şi reurmărit, fără vreo umbră de îndoială.
2 Comments
La acest film o sa mergem si noi. Sotul tine mortis sa il vada si cica o sa imi placa si mie 😉
Eu sunt fan, vechi, Marvel. Pentru mine a fost o adevarata capodopera. Vizionare placuta! 😀