Jurnal 2003-2009 de Oana Pellea

23 iunie 2015

Uneori, editorii publică un autor „fără nume“ pentru că au încredere în calităţile cărţii lui. Sau invers, publică o carte proastă doar pentru că autorul „are nume“. Însă visul oricărui editor este să aibă, simultan, o carte bună şi un nume de autor cunoscut. Jurnalul actriţei Oana Pellea, este un astfel de vis.

Oana mi-a fost aproape de inimă încă de la primele pagini. Având rădăcini olteneşti, ca şi mine, m-am regăsit des în valorile morale şi spirituale bine înrădăcinate pe care le promovează în jurnalul său. Este un om complex în simplitatea sa, un om frumos atât în interior cât şi in exterior care râde mult şi le deschide şi altora inimile.

Îmi place faptul că este ca mine. Este sinceră, spirituală, melancolică, sensibilă, romantică. Scrie cu sufletul pus la bătaie într-un joc de noroc numit viaţă în care riscă să piardă tot. Este acel om de la care ai ce să înveţi, indiferent de etapa în care eşti. Este omul bun şi frumos. Este oglinda romanului care nu uită de unde a plecat şi nu s-a lăsat scăldat în mizeria nimicurilor pe care societatea noastră o promovează.

Dacă în prim-plan o avem pe Oana Pellea – omul, fiica, actorul, alături de ea se perindă în faţa ochilor noştri figuri mari ale lumii spectacolelor. Dintre acestea mă opresc la tatăl actriţei şi la o scenă care lasă o nostalgie dulce-amară dacă ne gândim apoi la locul actorilor în faţa lumii şi societăţii:

Mă opresc. Pe un ziar se odihneşte chipul lui tata. Se uită la mine zâmbind. E discul de vinilin cu Nea Mărin. Nu ridic ochii şi o întreb pe cea care-l vinde: ´Cât vrei pe Amza Pellea?´ ´Zece lei, domniţă”´, vine răspunsul. Nu zic nimic. Adaugă: ´Haideţi că nu e mult. Merită săracu´. A fost artist mare şi om bun’. Scot zece lei şi plec cu tata acasă.

Jurnal, este genul acela de carte pe care îl poți reciti oricând simţi nevoia să o faci, deschizând la întâmplare cartea. Ştii că, în orice pagină ţi s-ar opri privirea, vei găsi acel pasaj de care are nevoie sufletul tău împovărat de prea plinele probleme ale vieţii.

Sunt bolnavă de urâțenia lumii și de răutatea din lume. De ce urâtul are mai mare succes? Nu știu. Nu pot crede în urât și vulgar.
În fiecare dintre noi există bun și rău, alb și negru. De câte ori întâlnesc un om care știu că mi-a făcut rău, caut partea bună din el a€“ să mă agăț de ea și să mă bucur de ea. Recunosc, e greu, e foarte greu.”

O altă imagine care mi-a plăcut a fost aceea a unui bazar în care fiecare să poată să-şi găsească şi cumpere visele şi anii furaţi. Un loc unde se poate face şi o concesie, să fie daţi de pomană, dar să nu fie furaţi. Astfel de jocuri plăcute ale imaginaţiei se găsesc printre pagini laolaltă cu reflecţii scurte asupra vieţii, asupra morţii (regăsim gândurile legate de moartea mamei, de cea a tatălui şi nu în ultimul rând de a unor colegi de teatru) şi asupra sentimentelor pentru cei plecaţi

Jurnal este acea carte simplă, scrisă cu sufletul pus pe o tavă de argint la îndemâna oricui este interesat să citească gândurile unui om care se destăinuie omenirii cu cea mai dureroasă încredere pe care am remarcat-o vreodată în cărţi şi venind de la un om care, deşi a scris gândurile proprii cu simplitate, a reuşit să evidenţieze sentimente dintre cele mai frumoase şi spirituale.

Jurnalul este de o sinceritate zdrobitoare. Nu este jurnalul unei actriţe ci a unui spirit. Nu este un jurnal obişnuit ci jurnalul unui traseu interior! Excepţională carte care, însă, cere sinceritate şi din partea cititorului! Da, sinceritate cu noi înşine şi cu nevoile sau suferinţele noastre interioare.

 

  • Autor: Oana Pellea
  • Anul aparitiei: 2009
  • Editura: Humanitas
  • Colectia: Memorii. Jurnale
  • Tip coperta: Brosata
  • Numar pagini: 224

 

Partajează asta:

Wrap Up

Jurnal 2003-2009

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.