„Jucariile femeilor” de Helge Jepsen este o carte cu şi despre femei, la prima vedere. Autorul, deoarece vorbim despre un bărbat, cu ajutorul unei foarte bune prietene, face o incursiune în lumea complexă a femeilor. Ceea ce încearcă autorul să facă este să înţeleagă şi să-i ajute şi pe ceilalţi din genul său ce le este indispensabil femeilor, de ce unele lucruri sunt mai importante decât altele, câte tabieturi au acestea şi ce le poate strica feng shui-ul.
Deşi, în primul text al cărţii, autorul recunoaşte că nu ştie multe despre această lume a femeilor şi faptul că a cerut ajutorul unei persoane mult mai avizate în această „problemă spinoasă” mi se pare, cumva, că s-a exagerat, pe alocuri. Era imposibil, desigur, să se realizeze ceva departe de generalizare dar unele lucruri sunt de-a dreptul stereotipizate. Cumva autorul te duce pe o culme apoi te arunca, brutal, la pământ pentru a putea, din nou, repeta procesul. Cumva pare că eşti într-un montagn russe.
Dacă lecturezi cartea, realizezi că eşti şi nu eşti de acord cu autorul. Cumva, în timpul lecturării, mă simţeam destul de ciudat. Parcă mi se lua toată feminitatea şi era pusă într-o vitrină, expusă şi la îndemâna analizei trecătorilor, mai mult sau mai puţin avizaţi. De asemenea, cu fiecare pagină lecturată, mă simţeam mai puţin femeie. Nu cred că maşina unei femei trebuie să fie cât mai colorată, apa plată trebuie să fie cea mai scumpă, banii pe îmbrăcăminte şi pantofi trebuie să fie de nivelul unui card de credit, revistele mondene trebuie cumpărate în cantităţi industriale sau alte asemenea elemente despre care ştim, clar, că sunt stereotipuri. Apoi autorul vorbeşte despre importanţa unei agende, a unui stilou, a telefonului mobil, a cărţilor, muzicii sau ciocolatei şi m-am mai liniştit.
Normal că este o carte în care se foloseşte, destul de mult, generalizarea. Normal că o femeie este mult mai complexă şi unică în felul său. Autorul doar încearcă să pună la îndemâna altor bărbaţi câteva dintre pasiunile şi lucrurile fără de care femeile nu pot fi fericite. Nici nu încearcă să se declare un cunoscător avizat, nici nu strigă, sus şi tare, că a înţeles, pe deplin, femeia şi nici nu propune subiectul încheiat, închis în sertar şi uitat acolo. Din contră! Încearcă să stârnească curiozitatea sexului masculin cu privire la sexul feminin, să primească unele hint-uri necesare interacţiunii dintre cele două genuri. Scoate în evidenţă atât asemănările cât şi deosebirile dintre noi.
Printre jucării se mai găsesc, desigur, jeanşii, pisica, laptopul, părul, lumânarea, manichiura, masajul, muzica sau ochelarii de soare. Ultima găselniţă de pe listă este, desigur, vibratorul. Întrebat dacă era imperios necesar acest ultim detaliu, sau putea trece peste el, autorul a răspuns „Nu, pentru că este o realitate.”
Recenzia a fost realizată datorită librăriei/anticariat online Târgul Cărţii care, în urma colaborării, mi-a oferit Jucariile femeilor de Helge Jepsen. Mulţumesc, pentru oportunitatea de a citi această carte care m-a ajutat să mă descopăr! Pe site-ul Târgul Cărţii, puteţi găsi cărţi noi sau în regim de anticariat ce aparţin unor edituri cunoscute.
- Autor: Helge Jepsen
- Editura: Nemira
- Anul aparitiei: 2016
- Tip coperta: Cartonata
- Nr. pagini: 128 pagini
No Comments