John Wick II – Wick goes off

La invitaţia celor de la Inspire Cinema am vizionat, în avanpremieră, partea a doua a seriei ce-l are în prim plan pe John Wick interpretat de Keanu Reeves, John Wick II – Wick goes off. Este un loc incredibil pentru a urmări filme în Craiova pentru calitate, confort şi sunet.

În caz că nu ştiţi cine este Keanu Reeves, deşi mă îndoiesc, este un fel de supererou în viaţa reală, doar că fără superputeri, costume sau un pseudonim. Acesta joacă rolul unui asasin plătit, retras, din branşă dar căruia i se fură maşina. Da, aici incepe filmul. Determinat să-şi recupereze vehiculul minune, Wick atacă o grupare mafiotă cu origini ruseşti. Acest lucru şi faptul că recurge la vechi trucuri pentru a-şi atinge obiectivul îl face ţintă sigură pentru o nouă misiune.

Ce îmi place la interpretarea lui Keanu Reeves e că este extrem de serios, impasibil, sigur pe el şi destul de inventiv. Luptele corp la corp, însă, mi se par puţin forţate aici pentru că mă aştept la ceva mai multe mişcări, ceva mai multă adrenalină. Luptele de genul te stârnesc, îţi menţin vie atenţia pentru a nu rata nimic, mai puţin aici. Însă cu armele se descurcă exemplar. Personajul chiar ştie să execute în stil mafiot. Gloanţele care zboară în toate direcţiile e posibil să îi înspăimânte pe cei mai slabi de îngeri. Oh şi creionul acela chiar reuşeşte să facă minuni. Nu îmi dau seama cum dar reuşeşte.

Ideea principală a ambelor părţi din serie se poate rezuma la faptul că odată ce alegi o cale trebuie să îţi asumi acea cale. Pur şi simplu nu poţi să ieşi din afacerile cu mafia atât de simplu. Şi avem aici facţiuni din mafia rusească, italiană şi o brigadă de „oameni ai străzii”( homeles). Aceştia din urmă, alături de Laurence Fishburne, interpretând rolul conducătorului acestora, sunt dotaţi cu armament, cunoştinţe şi un sediu subteran uimitor. De asemenea, există un loc neutru în care bătăliile se opresc, oamenii sunt adăpostiţi în siguranţă şi odată ce ai încălcat regulile eşti expulzat şi te trezeşti în mijlocul unui oraş plin de asasini plătiţi care se afla pe urmele tale. Hotelul Continental, acest loc al păcii, este condus de Winston, interpretat fantastic de Ian McShane.

Normal ca într-un astfel de film se tinde spre exagerare, grandomanie sau pur şi simplu momente în care te întrebi „ce-a fost asta?!”. Dacă aţi văzut primul film ştiţi că John omoară tot ce mişcă în materie de alţi asasini, mafioţi, gangsteri, etc. Da, un singur om reuşeşte să omoare tot, nimic exagerat. Şi mai ştiţi povestea aceea cu trei oameni ucişi cu un singur creion, în prima parte? Ei bine, o să aveţi câteva surprize. Probabil una dintre ele va include un luptător de sumo a.k.a. asasin wanna be. Probabil.

Cred că un rol surpriză, fantastic, în această a doua parte este jucat de Ruby Rose, Ares care este exact acel gen de tipă dură, dedicată care luptă până în pânzele albe pentru a-şi proteja conducătorul. Aşadar, inevitabil, ia în considerare şi ideea de a-şi da propria viaţă pentru acesta. Probabil lupta dintre Ares şi John Wick este cea mai reuşită din tot filmul. Acolo am văzut cascadorii, întoarceri, plonjon, oglinzi, etc.

Ceea ce este, însă, cu adevărat uimitoare este îmbinarea fantastică a mai multor tipologii umane, comportamente umane (instinct de supravieţuire, instinct de conservare, determinare, curaj, etc) cu diferite clase sociale marcante pentru bunul mers al economiei unui stat (oameni ai străzii, taximetrişti, capi ai mafiei, paznici, oameni de rând, imigranţi, etc). De asemenea, ni se prezintă diferite grupuri etnice care se dezvoltă în diferite regiuni şi urmând anumite standarde sau tradiţii moştenite ori dobândite (ruşi, italieni, japonezi, englezi, etc). Cumva, în toată dezordinea claselor sociale, a luptei pentru supremaţie şi a bătăliilor ce se duc în catacombele Romei sau pe străzile New York-ului, există o delimitare clară, reguli scrise şi nescrise bine puse la punct şi fiecare ştie, concret, ce consecinţe au faptele sale.

Aşadar, într-o lume guvernată de mafie, să îţi asumi hotărâri sau acţiuni reprezintă acel detaliu care face diferenţa între viaţă şi moarte. Încă mă întreb cum ar fi ca oameni random chiar să distrugă patrimoniul civilizaţiei romane, aşa cum fac aceşti asasini în catacombele din Roma. Ţi se rupe sufletul, pur şi simplu, când vezi cum sar pietricelele din aceste „minuni” conservate extrem de atent timp de mii de ani. Sau asta e doar problema mea pentru că sunt absolventă de Istorie.

Un detaliu, poate, insignifiant este calmul aparent al civililor. Doi oameni se împuşcă şi sângerează lângă tine sau poartă arme, mai mult sau mai puţin la vedere, iar cetăţenii îşi văd, liniştiţi, de viaţa lor. Nu ştiu dacă lucrurile trebuiau să decurgă aşa sau era mai uşor de urmărit fiecare scenă fără o panică a mulţimii. Pentru că dacă aşa reacţionează civilii, oamenii aceia sunt extrem de calmi. Si există câteva neconcordanţe şi în scenele care, în mod normal, ar trebui să aibă o continuitate. Dar avem o luptă cu un japonez şi o violonistă, ambii asasini plătiţii, ambii dornici să primească banii promişi pentru capul lui Wick. Apoi acesta ajunge la metrou, înjunghiat, abia târându-se şi urmărit de alţi asasini. Se revine la luptătorul de sumo şi la violonistă şi apoi, brusc, înapoi la metrou. Ce îmi scapă?

Oricum. Ideea este că avem maşini tamponate, distruse chiar, avem un super om, a.k.a. asasin plătit pensionat care omoară tot ce prinde, avem explozii şi case arzând, un câine fără nume, multi culturalitate, limbi străine vorbite fluent, cuţite, arme de foc, sânge, asasinare în stil mafiot cu zburat de creier, o tipă sexy surdo-mută şi multe efecte speciale spectaculoase. Vizionare placuta la John Wick II – Wick goes off.