Iona – Tragedie în 4 tablouri de Marin Sorescu, este punerea în scenă a piesei de teatru Iona de Marin Sorescu. Îmi amintesc modul în care am devorat-o în ultimul an de liceu. Am citit-o de trei ori într-un interval scurt şi încă îmi amintesc multe dintre replici. Am lăcrimat, mult, la fiecare lecturare. În timpul piesei, văzând genialitatea, puterea de muncă, determinarea şi fragilitatea fizicului uman, am lăcrimat amar şi mi-am promis, mie însămi, să merg mai des la evenimente culturale şi să le promovez mai mult.
„Îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu… Iona este omul în condiţia lui umană, în faţa vieţii şi în faţa morţii.” Marin Sorescu
Sala era, în ziua în care eu am urmărit spectacolul, plină de liceeni. Cumva m-am gândit, involuntar, la cât de puţin ne respectăm artiştii, actorii, oamenii care îşi dedică viaţa pentru a ne deschide inimile, ochii sau a ne descreţi frunţile şi aşa apăsate de problemele vieţii. Din fericire, lângă mine s-a aflat un tânăr din aceeaşi generaţie ca marea majoritatea a publicului serii respective şi fascinarea sa de la final mi-a dat speranţa că nu e totul pierdut, încă.
Spectacolul este unul de tipul one-man-show în interpretarea incredibilă a actorului Ilie Gheorghe. Îmi doream să îl revăd într-un spectacol după ce, undeva în primăvară, asistasem în cadrul unei lansări de carte, la un mic moment artistic interpretat de domnia sa. Din păcate, vârsta îşi spune cuvântul iar boala îşi face simţită prezenţa, dacă eşti atent la tot ceea ce înseamnă un spectacol pe o scenă. Unul dintre studenţii la teatru, pe care se întâmplă să-l cunosc şi să fi fost prezent în sală, a dat glas neliniştii din sufletul meu afirmând „Mă doare să privesc genialitatea artistului degradându-se, atât de uşor, pe scenă” şi nu l-am putut contrazice pentru că astfel de elemente te dor, scurmă în fiinţa ta şi nu îţi dau voie să cazi, din nou, în dulcele som al ignoranţei.
Interpretarea este absolut fascinantă, publicul sorbind fiecare notă, fiecare octavă urcată din capul pieptului care îţi sparge scutul ignoranţei, fiecare inflexiune a vocii şi fiecare mimică, atent gândită şi pusă în scenă te captează, te uimeşte şi nu te lasă indiferent. Dacă ar fi avut de ales un om care să pună în scena Iona în felul care îi suna în minte lui Sorescu, în momentul scrierii piesei, Ilie Gheorghe ar fi fost acela. Cel puţin îmi place să cred că vocea aceea din capul scriitorului era vocea actorului Ilie Gheorghe. Modul însufleţit cu care filosofează, cu care îşi duce rolul pe braţe, târât sau ridicat în slăvi este, de departe, un adevărat leac pentru inima oricărui pasionat de frumos, de artă, de oameni.
Îmbinarea valorii pe care arta actorului o dă, alături de genialitatea scriiturii lui Marin Sorescu, fac din acest spectacol unul impecabil, având o energie şi o forţă interioară fantastice, inepuizabile şi de-a dreptul îmbătătoare, captând atenţia şi lăsându-te fără replică, fără cuvinte. Am meditat, intens, o perioadă lungă de timp la povestea din spatele operei, la interpretarea domnului Ilie Gheorghe şi la ceea ce a vrut Marin Sorescu să transmită prin scriitura sa. Şi a fost un amalgam de sentimente, trăiri şi gânduri extrem de greu de digerat, de fiecare dată.
Ilie Gheorghe nu recită replici, ci le dă o stare sau induce privitorului starea exactă a personajului. Lirismul său este impecabil şi modul în care trece de la înfrângere la determinare se simte cu toată fiinţa şi îi induce privitorului dorinţa de a nu se da bătut. Ideea capăta un piedestal spre a fi analizată şi gândurile din jurul său se învârt precum un sistem solar extrem de bine pus la punct. E ca şi cum te-ai retrage undeva, pe o bancă în mijlocul unei mări sau în propriul suflet şi ai medita, tăcut, la tot ce reprezintă viaţa, noţiunea de umanitate şi nevoia de eliberare din lanţurile grele ale stereotipurilor pe care viaţa în societate le atrage după sine.
Dacă aveţi ocazia, atât cât destinul ni-l pune spre urmărire pe Ilie Gheorghe, mergeţi şi urmăriţi spectacolul Iona – Tragedie în 4 tablouri. Perspectiva asupra teatrului, actorului, interpretării, operelor româneşti, scriitorilor şi vieţii vă vor fi puternic zdruncinate dar sufletul va primi mângâierea necesară traiului, greoi, prin viaţa care ne-a parvenit fără solicitare şi fără instrucţiuni dar de care ne bucurăm profund în moduri simple, dar inovatoare cu fiecare nouă generaţie.
No Comments