În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…

2 martie 2016

Un titlu de-a dreptul interesant, care te pune pe gânduri, i-a dat Horaţiu Mălăele spectacolului său – “În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…”,  realizat după piesa lui Sean O’Casey “S-a sfârşit cum a-nceput” la Teatrul de pe Lipscani pe care am avut bucuria să îl vizionez, alături de Emil Călinescu, într-o frumoasă zi de sâmbătă.

In valea cu parfum de flori si zumzet de albine

Celor trei personaje, ale piesei, le dau naştere însuşi Horaţiu Mălăele, Bogdan Mălăele – fiul său – şi Meda Victor (Nunta muta). Bogdan şi Meda sunt în spectacolul “În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…” cuplul tipic din mediul rural, soţ şi soţie care au numele Pepino şi Lisa. Este cea mai spumoasă, amuzantă şi memorabila piesa de teatru la care am fost vreodată. Voiam să îl văd de foarte mult timp pe maestrul Mălăele într-un spectacol şi am fost mai mult decât surprinsă de jocul scenic, impecabil, umorul subtil, cel de situaţie şi de limbaj şi modul în care o oră îţi poate descreţi fruntea şi îţi dă o stare de bine, de linişte şi bucurie.

“Pepino, plictisit de eterna rutină şi veşnic cicălitoarea nevastă, hotărăşte că ar fi momentul să facă schimb de responsabilităţi cu Lisa. Aşadar, soţul rămâne cu treburile casnice, iar consoarta pleacă la cosit. E momentul ca în scenă să-şi facă apariţia Tatăl, neîndemânatic şi foarte miop. Ce se poate întâmpla într-o gospodărie în care doi bărbaţi încearcă să facă pe femeile? Este într-adevăr întreţinerea unei gospodării atât de grea pe cât se plânge Lisa?”

Farfurii sparte, dulapuri căzute, o vacă pierdută, bubuituri, becuri sparte, sunt doar câteva zgomote care, deşi te ia prin surprindere, stârnesc hazul şi îţi este imposibil să nu pleci de la spectacol cu crampe fantastice de la repriza de o oră, cât durează piesa de teatru, de râs constant.

Pregătiţi-vă să vă descreţiţi frunţile, să aveţi crampe de la râs, să fiţi surprinşi, amuzaţi, destresaţi, uimiţi, încântaţi şi pregătiţi-vă palmele pentru aplauzele frenetice pe care le veţi dărui actorilor, la finalul piesei, cu zâmbetul pe buze şi cu mulţumiri în priviri. Mulţumesc, Emil, pentru minunatul dar şi mulţumesc Teatrului de pe Lipscani pentru punerea în scenă a unei piese de teatru delicioasă!

 

Partajează asta:

4 Comments

  • Denisa Șerban 11 decembrie 2016 at 10:07

    Profund dezamăgită de aceasta piesa. Maxim 40 minute cu tot cu intro…cam prea ușor fac unii banii.
    Am mers acolo pt Mălăele însă este chiar fără respect ceea ce ajung sa facă. Și da, noi eram printre cei care plecau când încă erați pe scenă. ?

    • Ianolia 11 decembrie 2016 at 10:44

      Eu chiar voiam să îl văd pe Mălăiele, măcar o data, pe scenă şi mă bucur că am avut această ocazie. Pentru mine a fost special pentru că nu am avut ocazia să văd actori din generația de aur a teatrului românesc live. Dar e şi o chestiune de gusturi si experiențe, sunt sigură! 🙂

  • Marius Ghita 23 martie 2019 at 11:49

    Profund dezamagit de aceasta piesa, la ora 20.12 dl Malaiele a urcat pe scena sa ne spuna ca piesa a fost criticata pe retelele de socializare pentru faptul ca este prea scurta (60-75 min), pentru ca textul piesei dupa care a facut scenariul are doar 19 pagini si nu a putut face mai mult de atat (mi se pare penibil sa vii cu o asemenea scuza), a facut o gluma despre olteni si a spus sa ne bucuram pentru faptul ca ajungem mai repede acasa, sa „petrecem” mai mult timp cu sotiile…piesa incepe cu o lalaiala de aproximativ 5-10 min, timp in care se framanta coca si se toarna apa. Dupa ce a plecat dna respectiva, restul piesei este interpretata de Malaiele si fiul. La ora 21.06 min piesa s-a terminat. In concluzie daca vreti sa platiti 100 lei pentru aproximativ 35 min de spectacol, nu aveti decat sa va duceti…am vazut piese cu numerosi actori talentati de nota 10 care durau 90-120 min la pret de 30 lei. Rusine Malaiele si TNB!!!

    • Ianolia 24 martie 2019 at 10:15

      Eu am vrut sa vad piesa strict pentru Malaiele si pentru faptul ca este dintre putinii actori din generatia de aur a Romaniei care, pe langa faptul ca este inca in viata, face performanta pe scena. Dar acest lucru este strict subiectiv si la final platesti calitatea si arta unui om cate inca face parte din memoria colectiva. Arta de plateste si, personal, am preferat sa platesc artistul si cat e in viata, nu doar dupa ce a murit. Arta face toti banii dar banii nu fac niciodata arta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.