Hoţii de frumuseţe de Pascal Bruckner

5 august 2015

 

Undeva, la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, trei oameni pun la cale un complot împotriva frumuseţii. Să fie la mijloc doar izbucnirea halucinatorie a unei perversiuni sadice? Nici vorbă. Avem de-a face cu o doctrină şi aplicarea ei obstinată: complotiştii văd în frumuseţea inegal distribuită o inechitate ce trebuie eliminată. O viziune de apocalipsă? Mai degrabă un basm filosofic şi totodată scânteietor, thriller ce dozează perfect suspansul, erotismul, teroarea. Pascal Bruckner ştie să planteze violenţa anomaliei şi cruzimea detaliului pervers într-un discurs impecabil, înzestrat cu splendoare şi rigoare logică.

„Frumuseţea e un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină.”

Am trecut această carte în categoria de cărţi psihologice, în ciuda faptului că romanul are o copertă ce indica potenţialului cititor faptul că în faţa să are un roman erotic. Erotismul din această carte este minim spre inexistent, punându-se accent mai mult pe calitatea şi conturul dat personajelor. Mintea omului poate fi extrem de periculoasă mai ales atunci când aluneca din realitate într-un abis conspiraţionist în care cele trei personaje „negative” se regăsesc, cumva aruncate de generaţiile care vin.

Romanul se desfăşoară în două planuri, al ascultătorului şi al povestitorului. Din când în când rolurile se întrepătrund, ascultătorul este atras în poveste prin puterea morală a acesteia. Ascultătoarea, o tânără medic psihiatru dintr-un spital de urgenţe parizian, este imaginea tipică a femeii frumoase debordând de vitalitate şi senzualitate, care însă ascunde în adâncul sufletului frustrările unei relaţii degradante şi alegerea unei cariere nepotrivite. Aceasta, prin natura profesiei dar şi a unei atracţii inexplicabile, intră cu uşurinţă în jocul povestitorului, reprezentat de tânărul Benjamin, un obscur scriitor ce-şi datorează succesul iluzoriu capacităţii sale de plagiere.

„Frumuseţea nu prezintă niciun interes. Nu e decât acordul întâmplător al unei majorităţi cu privire la un anume tip de fizionomie. E mai fecund să o cauţi acolo unde nimeni n-o vede, în singular, în anormal, în vulgar chiar. Imperfecţiunea este mult mai seducătoare decât plicticoasa regularitate. O figură emoţionantă este o asamblare de defecte armonios repartizate!”

O altfel de tinereţe fără bătrâneţe şi o viaţă care fuge de moarte. Un mit modern. Bani şi sex – familia Steiner. La glorie prin minciună – Benjamin plagiatorul. Şi victimă – întotdeauna va fi sacrificat cel frumos, cel bun, cel adevărat: Heléne. Cum acţionează personajele? Într-o manieră care mi-a adus aminte de un alt roman celebru. Francesca şi Jérome fac paradigmă cu orbul care, în Parfumul lui Patrick Suskind, culegea esenţe din trupul femeilor tinere şi frumoase. Un basm pentru actualitate, în care actorii, cu toţii, excelează.

“Frumuseţea omenească este injustiţia prin excelenţă” spune Jerome la un moment dat, argumentând că poți deveni oricând bogat, dar niciodată frumos, iar aparențele nu sunt niciodată inocente. Frumusețea este o vină care trebuie pedepsită.

  • Autor: Pascal Bruckner
  • Editura: Trei
  • Colectia: Eroscop
  • Anul aparitiei: 2012
  • Tip coperta: Brosata
  • Nr. pagini: 244 pagini

 

 

Partajează asta:

Wrap Up

Hoţii de frumuseţe

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.