Cartea a ajuns în mâinile mele printr-un schimb şi mi-a stârnit curiozitatea deoarece îl urmărisem pe Dan Chişu, atât cât îmi permisese mass-media, timpul şi cheful. Cumva, am citit această carte chiar în timp ce lucrăm la licenţa iar subiectele celor două se împleteau firesc, deşi îmi promisesem că nu voi mai citi despre comunism o perioadă mai îndelungată.
Ironia fină, modul în care sunt construite personajele şi grijă pe care autorul o are faţă de acestea, sunt plusurile care te fac să treci prin carte cu o viteză halucinantă, dorind să ştii cât mai multe şi să fii trimis prin timp până la România de după sfârşitul secolului XX şi Bucureştiul de după căderea comunismului. Oricum joacă trecut-prezent pe care Chişu o pune la îndemâna cititorului e menită să captiveze, mai mult decât a da lămuriri pentru că acestea pot fi intuitive. Cartea are câte puțin din toate: amintiri, limbaj necenzurat și colorat, o doză moderată de mister ce înconjoară personajele, dar mai ales relații tensionate și acțiuni periculoase.
O carte despre fuga din ţară a celor care aveau ocazia să păşească pe un altfel de pământ, un pământ liber dintr-o ţară în care comunismul stăpânea minţile şi vieţile oamenilor. Drama personajelor, atât celor fugiţi din ţara cât şi a celor rămaşi în România comunistă sau a celor care s-au revoltat în 1989 sunt pune în scena cu o claritate, sinceritate şi grijă pregnante care înduioşează cititorul.
„Oricât de sfâșietoare ar fi, durerea trebuie trăită atunci când vine. Însă după ce trece, rămâneam doar cu amintirea ei, iar amintirea nu seamănă niciodată cu ce am trăit.”
Ceea ce e dureros, dar extrem de pregnant în societatea românească postdecembrista, reprezintă frica oamenilor de a fi liberi, de a îşi exprima punctul de vedere, de a face ceea ce le place sau, din contră, de a continua ascensiunea spre putere, de a-şi impune autoritatea cu care se obişnuiseră în timpul perioadei comuniste şi folosindu-se de amănunte din viaţa personale a unor oameni pentru a-i şantaja. De fapt, cartea nu este despre comunismul romanesc ci despre primii ani de după revoluţia care a pus capăt regimului lui Ceauşescu.
„Nu mi-o lua în nume de rău, dar nu am primit nimic niciodată fară să merit, şi chiar atunci când am meritat, mi-a fost frică să mă bucur. Nu mai ştiu să mă bucur. Nu mi-a ieşit nimic niciodată, nu mai am curajul să sper.”
De la numele cărţii şi până la copertă, curiozitatea pe care o stârneşte cartea de faţă poate însemna un plus sau o pierdere de vreme, depinde de fiecare cititor în parte, de lecturile deja citite, de experienţele trăite şi de percepţia sa asupra comunismului şi perioadei imediat următoare.
Finalul, cel puţin în cazul meu, a fost o dezamăgire cruntă. Era pus, efectiv, pe repede înainte ca şi cum inspiraţia pierise, personajul îşi terminase depanarea amintirilor şi foile s-ar fi terminat. A fost aşa cum nu mă aşteptam să fie, de o banalitate fantastică, fantezista fără pic de realitate tangibilă. Aici cititorul îşi poate construi în minte, pe baza lecturii, ce scenariu îşi doreşte. Dar modul în care autorul renunţa la personajele sale, la acţiune şi la carte în sine, neoferindu-i un final da o senzaţie de epuizare, de saturaţie sau lipsă de chef. Acest aspect poate compromite toată cartea, în funcţie de fiecare ctitor în parte.
- Autor: Dan Chişu
- Editura: ALLFA
- Colecţia: Strada Fictiunii Contemporan
- Anul apariţiei: 2013
- Tip coperta: Broşata
- Nr. pagini: 184 pagini
3 Comments
Clar nu e genul meu 😉 chiar daca subiectul este unul interesant.
Asa am crezut si eu initial dar s-a dovedit chiar draguta. Mai putin spre final. Acela a fost dezamagitor 🙂
Garsoniera Din Padurea De Macarale - Dan Chisu - Info Cartea