„Fata cu vise alb-negru” de Andreea Russo este catalogată ca fiind un volum poliţist dar regăsim, de-a lungul paginilor, întâmplări de-a dreptul mistice şi fantastice, vise premonitorii, eroi şi anti-eroi, căutare, descoperirea sinelui, citate motivaţionale şi desene grafice.
„Chiar și printre cei mai buni oameni se poate ascunde un monstru!”
Mereu am fost curioasă în privinţa autorilor romani, să-i deosebesc pe cei buni şi demni de tradus în alte ţări de cei care scriu pentru publicul facebook şi preiau citate din cărţi celebre sub alte măşti doar ca să poată fi postate în imagini care să fie distribuite mai departe. De Andreea Russo mai auzisem şi am fost intrigată de faptul că a scris o carte de investigaţii. Şi mai surprinsă am fost să găsesc o carte de numai 188 de pagini. Mă gândeam ce fel de acţiune, câte intrigi, schimbări, reveniri, încurcături şi mistere se pot cuprinde în atât de puţine pagini.
„Ce folos să ai pe cineva alături, dacă nu ești înțeles?”
Andana este fiica unui detectiv. Ea are puţine amintiri legate de trecutul său, din cauza unui presupus accident de circulaţie, având ca prieten cel mai bun un băiat pe nume Dio, o pasiune pentru geaca sa de piele şi o dorinţă arzătoare de a-i călca pe urme tatălui său mult prea protector. Primeşte spre rezolvare un caz vechi de 24 de ani al unei pianiste dispărute misterios, pe nume Mia şi despre care nu se ştiu prea multe detalii. Odată cu acest test, Andana, primeşte şi o serie de vise destul de interesante dar ciudate avându-l ca protagonist pe acest tânăr misterios şi fermecător care pare să vrea să o ajute.
„În dependență de cât achităm pentru bilet, așa ne și așezăm, cineva pe locuri mai bune, altcineva pe locuri mai puțin bune. Totuși unii sunt invitați, pentru unii altcineva achită locul, deci, aceștia nu știu ce înseamnă să muncești și să primești un loc binemeritat. Totul e atât de absurd și logic în același timp, exact ca în viața reală.”
Povestea în sine este interesantă la început, te intrigă şi vrei să vezi dacă această fetiţă care se joacă de-a detectivul vă reuşi să descopere ceva. Ruso încearcă să prezinte importanţa viselor în viaţa fiecăruia dintre noi dar să dea un sens şi întâmplărilor care, deşi par banale, pot fi cruciale pentru viitorul nostru. Având în vedere că se vrea a fi un roman poliţist, înţeleg faptul că trebuie să ne prezinte personajul într-un mod cât mai profund, autorii trebuie să se dovedească buni cunoscători ai sufletelor umane şi să descâlcească psihologii dintre cele mai haotice, ciudate, pline de mister şi în curs de vindecare. Nu este cazul aici, având în vedere că profunzimea se foloseşte în direcţia greşită.
„Să îți bazezi viitorul pe un om e cea mai cumplită greșeală pe care o poți comite.”
Ideea poveştii este incredibilă şi întorsătura de situaţie te surprinde dar ambele elemente, definitorii pentru un roman poliţist, nu au putut fi valorificate. Personajele nu sunt profunde, deşi vorbele şi ideile se vor a fi, nu transmit prea multe cititorului şi nu ai cum să te ataşezi de ele pentru că nu le cunoşti, nu ai suficiente detalii, nu le sunt evidenţiate caracteristicile sau trăsăturilor,. Avem desene grafice darnu ajută, aşadar caracterele rămân fade şi neînsemnate.
„Oamenii curajoși sunt o raritate. Curajul în sine e un fenomen rar. Cu toate că trăim în perioade pașnice, ne este frică de propria opinie, viziune și de propriul scop. Ne este frică de noi și ne este frică de viața noastră. Doar oamenii curajoși trăiesc cu adevărat. Ceilalți îi invidiază.”
Autoarea alternează realitatea cu visele, mai exact, zilele în care investigaţia are loc în viaţa reală, cu tot ceea ce presupune aceasta şi visele care prezintă porţi. Protagonista le deschide, seară de seară, încercând să descopere acest mister vechi dar şi propria persoană care pare, cumva, pierdută într-o ceată densă fără amintiri, gânduri sau trecut. Cartea este simplă şi simplificatră, poate fi citită lejer însă nu poate fi considerată o carte poliţistă sau psihologică. Nu mă îndoiesc de talentele autoarei, având în vedere că prima sa trilogie a fost un succes. Nu cred, însă, că pe zona de cărţi poliţiste poate avea acelaşi succes, cel puţin nu în rândul pasionaţilor de gen.
„Urăsc spitalele, da, le urăsc. Mereu când ajung între acești pereți albi mă apucă groază. Mi-e frică de oameni în halate albe și mi-e frică de ce ar putea face ei cu un om: să-l salveze sau să-l distrugă.”
Finalul, destul de ciudat, plin de elemente moderne şi incredibile, a fost destul de interesant dar cartea nu are nimic din ceea ce îi trebuie unui roman poliţist. Descrierea nu este pe măsură, detaliile nu sunt clare, personajele nu sunt conturate într-un mod potrivit, povestea nu conţine destule elemente, lacunele şi iraţionalul strică unele elemente începute bine iar veridicitatea este îndoielnică. Cartea pare mult prea plină de citate şi mult prea motivaţionala, ceea ce nu poate fi inclus într-un roman de genul. Şi acel „vroiam” în locul lui „voiam” nu poate fi trecut cu vederea oricât ai încerca.
- Autor: Andreea Russo
- Editura: Bestseller
- Colecţia: Literatura Romana
- Anul apariţiei: Iunie 2017
- Tip coperta: Broşata
- Nr. pagini: 188 pagini
No Comments