„Eu sunt Malala” de Malala Yousafzai & Christina Lamb spune povestea celei mai tinere câştigătoare al premiului Nobel pentru Pace 2014. Tânăra Malala a luptat încă din primii ani de viaţă pentru că fetele să aibă dreptul la educaţie. Drept răsplată pentru curajul, devotamentul dar şi tăria să de caracter, aceasta a fost împuşcată în cap de talibani.
„M-am născut într-o țară care a luat ființă la miezul nopții. Când am fost atât de aproape de moarte, abia trecuse de miezul zilei.”
Malala este membră a unui trib denumit paștun, fiica lui Ziauddin şi a lui Toor Pekkai și locuiește în Mingora, cel mai mare oraș din Valea Swat, în nordul Pakistanului. Sau locuia, până când şi-a pierdut casa şi orice drept de reîntoarcere în ţara sa, sub ameninţarea uciderii în cazul unei încercări de revenire.
Când nicio voce nu mai are putere, când talibanii ocupă Valea Swat din Pakistan, casa multor familii stabilite aici, când şcolile sunt distruse şi fetelor li se interzice dreptul la educaţie şi când totul pare că se destramă cine mai protejează oamenii? Când Malala a venit pe lume, în momentul în care toată lumea compătimea familia pentru că mama născuse o fată, tradiția paștunilor celebrează naşterea băieţilor, tatăl ei s-a bucurat, a dat o petrecere în cinstea ei şi şi-a promis că îi va oferi o educaţie menită să o protejeze pe ea şi pe alţii asemenea. Malala a luptat alături de tatăl său şi luptă în continuare de aici, din Anglia, pentru dreptul tinerelor femei şi copile la educaţie, la un viitor sănătos.
„Chiar le-a cerut prietenilor să-mi pună în leagăn fructe uscate, dulciuri și monede, un obicei de-al nostru numai când se naște un băiat.”
Cum aşchia nu sare departe de trunchi, mi s-a părut că Malala a luat ce-i mai bun de la tatăl său. Acesta a construit o şcoală, i-a dat încredere în sine şi a fost suport moral pentru fiica sa, întotdeauna a ieşit în faţă pentru a fi de partea dreptăţii, schimbării de ideologie a Pakistanului pentru respectarea şi educarea femeii şi o voce puternică în rândul locuitorilor Văii Swat. De la mama ei, Malala a învăţat să înveţe, să îşi dea silinţa să devină cineva, să nu renunţe la şcoală şi să fie recunoscătoare pentru faptul că are posibilitatea de a merge la şcoală. Neştiind să scrie sau să citească, mama Malalei a încercat să o ajute şi să o susţină constant, chiar dacă ea însăşi nu fusese în şcoală.
„Lasă-i să mă omoare. O să mor pentru lucrurile în care cred.”
Deşi o societate destul de radicală, odată cu suprimarea autorităţilor locale şi manipularea în masă a cetăţenilor cu ajutorul postului de radio local al unui anume Fazlullah, fals mullah, legile introduse de talibani au acaparat, în scurt timp, atât Valea Swat cât şi împrejurimile. Femeile nu aveau voie să iasă neînsoţite de o figură masculină, fie el şi un copil, nu aveau voie să ridice capul din pământ, să îi arate ochii către un bărbat străin, să râdă, să studieze, să poarte alb şi chiar bătute sau încarcerate fie şi doar dacă încercau să iasă în evidenţă, că de exemplu dacă foloseau oja de unghii.
„Dar Zia a introdus legi islamice care limitau puterea mărturiei unei femei într-un proces la jumătate din cea a unui bărbat. În curând, închisorile noastre s-au umplut de cazuri ca acela al fetei de treisprezece ani care a fost violată și a rămas însărcinată, fiind apoi trimisă la închisoare pentru adulter, fiindcă nu putuse să aducă martori patru bărbați care să susțină că fusese vorba de o infracțiune.”
Cartea nu este şi nu se vrea o capodoperă. Cartea urmăreşte trauma unei fete care s-a dorit să studieze şi să reuşească să ajute şi alte tinere fete să urmeze aceeaşi cale. Traumele, ameninţările cu moartea, atacurile teroriste lansate de talibani, o viaţă atârnând de-un fir de aţă şi soarta unei comunităţi forţate să-şi părăsească casele şi agonisirea de-o viaţă pentru a se pută în spaţii sigure unde teroriştii nu îşi fac veacul la fiecare intersecţie purtând pe umeri arme grele şi în priviri ură şi dispreţ.
„Pace în fiecare casă, pe fiecare stradă, în fiecare sat și în fiecare țară – acesta este visul meu. Educaţie pentru fiecare băiat și fată din lume. E dreptul meu să stau în bancă la școală și să citesc împreună cu prietenele mele. Dorința mea este să văd un zâmbet de fericire pe fața fiecărui om.
Eu sunt Malala. Lumea mea s-a schimbat, dar eu nu.”
Limbajul este simplist şi poate fi înţeles de oricine. Ţineţi minte ca această carte reprezintă mărturiile, viaţa de până atunci a unei fetiţe de 12 ani maturizata de timpuriu care a reuşit să ţină piept şi să le supravieţuiască talibanilor. Împuşcată în cap de la mică distanţă dar reuşind să supravieţuiască, Malala nu se opreşte din iniţiativă ei de a aduce fiecare fetiţă în şcoală. Odată cu supravieţuirea, devine şi mai încrâncenata şi ajunge să vorbească despre scopul său în faţa unui public divers, precum Organizaţia Naţiunilor Unite.
„Talibanii ne puteau lua stilourile și cărțile, dar nu ne puteau împiedica să gândim.”
Dar cartea te îngenunchează, îţi schimba perspectiva asupra lumii şi asupra propriei vieţi. Te învaţă să apreciezi şi să iubeşti ceea ce ai, drepturi sau îndatoriri, experienţe de la care nu te opreşte nimeni, studii pe care le poţi urma aproape oriunde în lume, posibilitatea de a fi tu însuţi şi de a te diferenţia de alţii. Tocmai, fiind prezentată de o tânără adolescenta, cu toate informaţiile istorice, sociale şi politice, nu se îngreunează lectură, nu ţi se şterg informaţiile din minte de cum au intrat şi nici dar se prezintă detalii greu de digerat. Cumva, mi-ar plăcea să citesc o carte din perspectiva tatălui Malalei, un adult care este nevoit să-şi susţină şi protejeze familia. Posibil că altfel totul să fie mai complex şi mai interesant.
„Un copil, un profesor, o carte și un stilou pot schimba lumea.”
Singurul lucru pe care nu l-am admirat în carte, dar pe care l-am urmărit şi îl ştiu din discursurile publice ale Malalei, este tonul uneori rece, forţat, tărăgănat şi pe alocuri dând impresia de nesiguranţă. Cred că aici nu este vina persoanei în sine ci a Christinei Lamb care a făcut modificări pe text ca să pară ceva mai copt dar nereuşind decât performanta tristă de a-i lua din autenticitate, din naivitate şi din tonul acela sincer dar îndurerat pe care îl simţi în fiecare cuvânt pe care Malala îl rosteşte. Ori, o carte scrisă complet de Malala, aşa cum e ea cu greşeli, cu mixturi de întâmplări şi sentimente, cu tărăgănări şi nesiguranţa pe alocuri dar sinceră şi nemascată, nedisimulată. În schimb, atitudinea pe care Lamb a scos-o în evidenţă, pe alocuri, este egocentrică, dominantă şi destul de acidă, ca şi cum fetiţa aceasta ştie mai bine şi nimic nu o mai poate învăţa nimic, ori altceva reiese din discursurile publice ale Malalei.
„Cineva a încercat să mă facă să tac. Şi milioane au vorbit în locul meu.”
The Guardian scria că este greu în cazul unei cărți ca aceasta să-ți dai seama care este vocea ghostwriter-ului și care a personajului. Cred că acel ton rece, calculat folosit în unele pasaje sunt doar rezultate ale răspunsurile oferite unor întrebări 100% jurnalistice şi nu modul în care Malala ar fi povestit întâmplările. E un fel de mix de căldură şi gheaţă în text care m-a bulversat şi m-a făcut să îmi doresc să o scot pe doamna Lamb din toată povestea aceasta pentru că acest copil a supravieţuit şi supravieţuieşte zi de zi atacurilor de toate felurile. Merită cema mai multă încredere în posibilitatea de a încropi propria-i poveste cât să fie pe înţelesul tuturor. Mâna la urma Malala este şi va rămâne un simbol de necontestat şi o eroină a fetelor şi femeilor din lumea întreagă.
- Autor: Malala Yousafzai & Christina Lamb
- Editura: Polirom
- Colecţia: Biografii si Memorii
- Anul apariției: 2014
- Tip coperta: Brosata
- Nr. pagini: 344 pagini
No Comments