De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu

„De ce iubim femeile” de Mircea Cărtărescu: E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână. Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar“ o sămânţă de extraordinar care dă rod epic. Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“.

Oricât de bizare sunt povestirile sau femeile mânuite de acest păpuşar incolor, ele sunt şi vor fi ale noastre, ale tuturor, femei sau bărbaţi, tineri sau bătrâni. Şi vorbele stau drept pildă pentru oricare dintre noi:

„Atunci când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici ‘balcoanele’ nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent şi translucid că o corniţa de melc.”

E prima carte a lui Mircea Cărtărescu pe care am devorat-o în câteva nopţi, prelungind plăcerea lecturii. O citisem pentru că eram curioasă, pentru că este un autor roman contemporan şi pentru intriga care mi se năştea în suflet când citeam titlul cărţii. E o lectură uşoară, un buchet de povestioare despre Ele, fiecare având un miez, o concluzie, un tablou-cheie a ceea ce ilustrează lumea interioară a unei femei pictată, evident, de manile unui bărbat.

“Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat.”

Relațiile redate cu lux de amănunte, cu lexeme picante și îndrăznețe, potențează afirmația lui Cărtărescu că „teoretic, totul e de vânzare când ești scriitor”, și iată că ne oferă pe tavă „partide strălucite”. Fiind și un roman de psihanaliză, autorul își studiază permanent faptele, gândurile și ajunge la concluzia că „Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit”, urmând ca apoi să dea și răspunsul la incitanta întrebare „De ce iubim femeile?”.

Pentru unii cititori mai pudici, această carte poate părea vulgară, dar adevărul este că tocmai această pseudo-vulgaritate, ce poate fi descrisă mai mult ca o realitate a evenimentelor şi a simţirilor prin care a trecut Cărtărescu, determina esenţă şi atractivitatea romanului.

“Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale „reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.”

• Autor: Mircea Cărtărescu
• Editura: Humanitas
• Anul aparitiei: 2013
• Tip coperta: Brosata
• Nr. pagini: 192 pagini