Ţările şi naţiunile sunt diferite. Asemănătoare şi diferite. România intra şi ea, fireşte, în acest joc al asemănărilor şi deosebirilor. Nu cumva este totuşi încă mai diferită? Cu alte cuvinte, nu se situează oare mai „excentric“, sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativă normalitate europeană? Modul extravagant în care s-a desfăşurat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă.
Cartea lui Lucian Boia, „De ce este România altfel?„, se vrea a fi o lecţie cu privire la istoria poporului roman din cele mai vechi timpuri pentru a explica problemele cu care România se confruntă în prezent sub incidenţa proverbului „Cei ce nu învaţă istoria, sunt sortiţi să o repete” ducând naţionalismul românesc şi discursul anti-occidental la un alt nivel, mult superior celor ce l-au precedat ca istorici romani.
Romanii au pendulat mereu intre Orient si Occident, aflandu-se de-a lungul secolelor la coada unor clasamante realizate de invingatori, fiind, in marea majoritate a timpului, un popor cotropit, stapanit de state mult mai puternic dezvoltate din punct de vedere politic, militar si economic avand la carma oameni cu o tarie de caracter fantastice tinzand a da ascultare poporului, spre deosebire de romani care se aflau intr-o balanta continua spre puterea dominanta si de la care isi putea trage, in voie, foloasele.
„Mai întâi complexele, mai precis complexul de inferioritate. Dacă ar fi să pun un diagnostic societăţii romaneşti, aceasta e prima maladie pe care aş identifica-o. Romanii îs descoperă „neînsemnatatea”. Tari mici aflate mereu la cheremul altora. (…) Nevoia de a învăţa mereu de la străini, de a prelua ce au creat ei, de a se afla mereu la remorcă altora …Din acest complex de inferioritate se naşte o construcţie orgolioasă, menită să contracareze micimea prezentului”
Istoricul ignora, din păcate în ultimul capitol, diferenţe fundamentale şi detalii esenţiale. O primă diferenţă majoră ar fi ca excesele regimului Băsescu – şi au fost destule – nu au agresat în mod brutal instituţii cheie ale statului de drept, care asigură controlul unui sistem democratic după principiul „check&balances”. Băsescu nu a încălcat liniile roşii. Oricât le-a anchetat DNA-ul miniştri, primari sau parlamentari, cei puşi de Boia pe acelaşi nivel cu USL nu au obstrucţionat flagrant justiţia. Or, justiţia este pilonul oricărei democraţii, este despre respectarea regulilor, este capitolul la am rămas constant corijenţi de-a lungul istoriei. Cum, nu sesizam chiar nici o diferenţă?
Dacă până spre mijlocul cărţii, până aproape de secolul XXI, Boia este imparţial, tăios, acid şi taie în carne vie istoria, disecând acţiunile politice, economice sau militare ale actorilor care s-au perindat pe scenă politică în secolele XIX-XX, după anul 1989 şi implicit după căderea comunismului, Boia se îmblânzeşte vizibil, cumva contrazicând o faptă sau alta care au dus la declinul politic începând odată cu criza financiară care a lovit lumea. Îmi pare că din dorinţa de a nu supăra o tabără sau alta, dintr-o excesivă grijă de a pune semnul egal între actorii politici, Boia ajunge la finalul cărţii sale victima propriilor observaţii, aplicate fără milă intelectualităţii romaneşti interbelice, elitei româneşti în general. Devine şi el „imparţial că tot romanul”.
- Autor: Lucian Boia
- Editura: Humanitas
- Colectia: Seria de autor Lucian Boia
- Anul aparitiei: 2012
- Tip coperta: Brosata
- Nr. pagini: 136 pagini
No Comments