Cum să te îndrăgosteşti de Cecelia Ahern

10 iunie 2017

Cum să te îndrăgosteşti de Cecelia Ahern este cea de-a cincea cartea a acestei autoare pe care o devorez cu sufletul la gură. Subiectele abordate în această carte sunt, de asemenea, extrem de sensibile aşa cum Cecelia ne-a obişnuit deja. Acesta spune poveşti de viaţă cutremurătoare cu finaluri mai mult sau mai puţin fericite. Posibil controversate, subiectele acestei cărţi nu au cum să te lase impasibil.

„Aşa că lasă-mă şi pe mine să fiu drăguț cu tine, fiindcă, deşi treci prin momente grele, n-am văzut pe nimeni să îţi sară în ajutor. Nimeni nu încearcă s-o repare pe Micuţa Repară-Tot.”

Nici în acest roman Ahern nu se dezice de simbolistică, disecarea spiritului uman, evidenţierea angoaselor şi gândurilor menite să dea lumea oricui peste cap, apatia, introducerea maximelor sau citatelor menite să te ajute în empatizarea cu toate personajele operei, străbătute de tot felul de demoni interiori. Prin subiecte precum nefericirea în cuplu, focusarea pe nevoile altora şi ignorarea propriilor nevoi, divorţul sau suicidul, romanul te macină, te face să îţi pun întrebări şi să empatizezi cu personajele, sau să le scuturi bine ca să îşi revină în simţiri.

„Se întâmplă uneori să ştii un lucru, chiar dacă de fapt nu-l ştii.”

Christine Roşe, personajul principal feminin, are o viaţă extrem de nefericită, plină de momente în care i-a ales pe alţii şi fericirea acestora în detrimentul propriei fericiri. Visătoare, iubitoare de viaţă dar şi incapabilă de a spune nu sau de a se pune pe primul loc, aceasta este bântuită de dispariţia timpurie a mamei. Când poate salva vieţile a două persoane cu tendinţe suicidale, aceasta îşi pune viaţa pe hold pentru a-i ajuta. Cele două personaje sfârşesc în moduri diferite dar ambele o ajută pe Christine să se descopere.

„Indiferent cât de pasionale sunt, unele iubiri nu sunt menite să dăinuie pentru totdeauna.”

Adam Basil, personajul principal masculin, este cel mai bun model de copil crescut fără lipsuri dar care suferă de depresie, până la punctul în care suicidul rămâne ultima şansă de vindecare. Crescut alături de un tată tiranic, cufundat în muncă şi extrem de radical, îşi găseşte alinarea în job şi în braţele iubitei sale. Odată ce boală tatălui său avansează, trecutul revine ca o fantomă devoratoare care îl face pe protagonist să îşi piardă atât slujba cât şi iubita. În spatele chipului senin, al ochilor pasionali şi a omului cândva vesel, se ascunde un destin necruţător şi presiuni devastatoare.

„Întotdeauna va exista cineva care să te asculte şi să te ajute. Întotdeauna!”

Cei doi protagonişti sunt dovada clară ca oamenii ascund drame cumplite în interiorul lor. Există persoane care ar face totul pentru ceilalţi fără să conştientizeze faptul că se afunda în propria nefericire. De asemenea, cele mai senine zâmbete ascund cele mai cumplite povesti. Iar când destinul celor doi se intersectează, realizezi că există oameni care, uneori, se intersectează doar pentru a se salva reciproc. Ajutorul poate veni din locuri nesperate şi uneori un străin îţi poate schimba viaţa într-un mod incredibil.

„Ce-am fi noi fără ziua de mâine ? Ne-ar rămâne doar ziua de astăzi. Iar dacă lucrurile ar sta așa, aș vrea ca ziua de azi să fie cât mai lungă. Aș umple ziua de azi cu tine, făcând tot ce-mi place mai mult. Aș râde, aș vorbi, aș asculta, aș învăța, aș iubi, aș iubi, aș iubi. Aș face din toate zilele ziua de azi, pentru că astăzi să mi le petrec pe toate cu tine și nu mi-aș face nicio clipă griji pentru ziua de mâine, în care nu o să mai fiu cu tine. ”

Deşi atât titlul cât şi cuprinsul cărţii te duc cu gândul la acele cărţi de tip ghid menite să îţi facă ordine în viaţă, cartea este exact opusul acestui lucru. Deşi subiectele abordate sunt tragice, autoarea reuşeşte să creeze o poveste plină de înţelepciune, sensibilitate, iubire şi conştientizare. Încearcă să deschidă ochi şi să aline inimi şi din acest punct de vedere cred că se descurca admirabil. Deşi nu toate cărţile sale au finalurile aşteptate, aceasta are un final predictibil dar datorită poveştii acesta nu mai pare atât de clişeic ci doar ca un răspuns menit să aline inima cititorului.

 

Multumesc, din suflet, Editurii All pentru fantastica oportunitate de a lectura această carte care m-a făcut să meditez, intens, la propria-mi viaţă.

  • Autor: Cecelia Ahern
  • Editura: ALL
  • Colectia: Strada Ficţiunii
  • Anul aparitiei: 2015
  • Tip coperta: Cartonata
  • Nr. pagini: 368 pagini

Wrap Up

Cum să te îndrăgosteşti de Cecelia Ahern

  • 10/10
    Actiune
  • 10/10
    Suspans
  • 10/10
    Psihologie
  • 10/10
    Intriga
  • 10/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Poveste
  • Simbolistica
  • Mesaj
  • Constructia personajelor
  • Modul de abordare al subiectelor

Mi-au displăcut

    No Comments

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *