Cincizeci de umbre întunecate de E. L. James

21 septembrie 2015

Cincizeci de umbre întunecate” este al doilea volum al trilogiei „Cincizeci de umbre ale lui Grey„.

Intimidată de gusturile speciale şi secretele întunecate alte tânărului şi frumosului om de afaceri Christian Grey, Anastasia Steele se desparte de acesta şi îşi începe cariera la o editură din Seattle.

Însă dorul de Christian o urmăreşte neîncetat, iar atunci când acesta îi propune un nou „contract“, Anastasia nu poate rezista. Ei reîncep relaţia, iar Anastasia afla mai multe despre trecutul chinuitor al iubitului ei pervertit, provocator şi măcinat de frământări. În timp ce Christian se lupta cu demonii săi interiori, Anastasia este nevoită să se confrunte cu furia şi invidia unei femei care a făcut parte din viaţa lui Grey înaintea ei şi trebuie să ia cea mai importantă decizie din viaţa ei.

Faţă de primul volum, se observă o schimbare în mentalitatea personajelor. Ana fiind încrezătoare în forţele proprii şi conştientă de calităţile pe care le observa Christian, pe când acesta, din urmă, devine mai înţelegător şi mai deschis în faţa  Anei. Scenele de sex, totuşi, nu dispar. Sunt la fel de frecvente precum în primul roman, neavând nicio bază documentată  în spate.

„- Te iubesc, Anastasia. Am să fac tot ce-mi stă în putinţă să te protejez. Nu-mi pot imagina viaţa fără tine.”

Faptul că apar sentimentele, de ambele părţi, este un lucru firesc al evenimentelor, domnul dominator transformându-se într-un bărbat mai uşor de cunoscut, aflându-se într-o perioadă de tranziţie şi căpătând încredere în cea devenită din supusă, parteneră.

Se observă o îmbunătăţire a scrisului, deşi cartea este mult mai săracă în evenimente marcante, dar mai apropiată de realitatea unui cuplu la început de drum. Povestea de dragoste, un pic nesărata, face deliciul cititorului prin faptul că se transformă dintr-o relaţie strict dominantă, în una ceva mai romantică. Dependenţa lui faţă de ea este extrem de puternică, ea preluând rolul dominatorului, din punct de vedere emoţional, reuşind să îl descoase pe Christian puţin câte puţin.

Faptul că este o carte uşoară, fără multe momente în care te întrebi ce ai citit sau cum au ajuns din punctul X în punctul Y, este un atu pentru persoanele pe care cititul nu le pasionează, ca un punct de plecare spre acest univers fantastic al cărţilor, chiar fiind nu foarte bine scrise.

  • Autor: E L James
  • Anul aparitiei: 2012
  • Editura: Trei
  • Colectia: Eroscop
  • Tip coperta: Brosata
  • Numar pagini: 624

Partajează asta:

Wrap Up

Cincizeci de umbre intunecate

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.