Am urmărit, in cea de-a doua zi a lunii aprilie, avanpremiera filmului A Quiet Place – Fără zgomot, care va apărea în Anglia, în cinematografe, abia peste alte două zile. În România, cel mai probabil, va apărea undeva la mijlocul lunii aşa că m-am hotărât să dau un hint celor interesaţi de acest film.
Filmul se adresează atât pasionaţilor de horror cât şi cinefililor, în general. Pentru că este mai mult decât un horror. Deşi este un film post-apocaliptic, mi-a readus aminte de multe cărţi istorice lecturate, cum ar fi cărţile ce au ca subiect cel de-Al Doilea Război Mondial. Copiii sunt centrul principal al acţiunii pentru că părinţii încearcă să-i menţină în siguranţă. Aici observăm o metamorfozare a copilului, maturizat timpuriu, care trebuie să renunţe la mediul sigur al copilăriei şi să înveţe ce înseamnă supravieţuirea dar şi tăcerea.
Mama, interpretată de cunoscută actriţa din filmul The girl on the train, Emily Blunt, mi se pare a fi cel mai puternic dintre caracterele filmului pentru că trece printr-o pierdere, încearcă să-şi protejeze copiii şi noul născut chiar cu preţul vieţii. Înţelege ce înseamnă să fii stâlpul familiei alături de soţul care trebuie să asigure siguranţa, hrana şi apa familiei dar, în acelaşi timp, niciunul nu neglijează învăţarea şi educarea copiilor, chiar şi în acele condiţii sumbre de trăi.
Scenele nu îţi apar în faţa ochilor lente, aşa cum ne-au obişnuit filmele horror. De fapt, nici nu vezi cine în ce fel dispare, atunci când se întâmplă. Scenele sunt rapide, sunetul este amplificat şi totul ia o turnură neaşteptată la fiecare zgomot. Totul pândeşte din umbră, nimic nu se plimbă printre ruine pentru a înţelege ce fel de creatură este cea care vânează şi asta cred că poate creşte adrenalina, din plin.
Acest film amplifică sunetul şi îl transformă într-un mecanism al fricii, groazei, dar nu într-un mod previzibil ci astfel încât instrumentul acesta să capteze atenţia, pună sângele în mişcare şi să ai acea incertitudine a apariţiei sau lipsei unei repercursiune a acţiunii incipiente. Este acel tip de film care crează tensiune dar este răbdător, în acelaşi timp. Îţi dă posibilitatea de a simţi acea spaimă, odată cu urmărirea vieţii familiei obişnuite, obligată să fie precaută, fără să îţi arate obiectul acelei frici.
Filmul lui John Krasinski transformă actul de supraviețuire într-o declarație puternică de sfidare împotriva necunoscutului prezent în credinţa zilnică, dar absent în viaţa de zi cu zi, în acelaşi timp. Într-un fel aduce aminte de zeităţi şi cum orice pas greşit poate stârni mânia creatorului şi, astfel, viaţa poate lua o cu totul alta turnură, tragica sau care metamorfozează până la desfigurare individul.
Familia nu te lasă rece, empatizezi cu ei, le simţi teamă, imprevizibilul care le urmăreşte viaţa şi modul în care îţi doreşti ca, în ciuda a tot ceea ce mişună pe pământ, vrei ca ei să ducă o viaţă normală. Într-un fel zâmbeşti când vezi acea iubire dintre fraţi şi soră, acea grijă a unora faţă de ceilalţi şi modul în care se poate naşte viaţă chiar şi în condiţii vitrege.
A Quiet Place este mai mult decât ceea ce se vrea a fi, adică un horror. Nu pot spune că sunt o amatoare a acestui tip de film dar unele părţi sunt incredibile în timp ce alte părţi m-au dus cu gândul la mult cunoscute seriale precum Stranger things sau Black mirror. Cel mai probabil, pasionaţii acestor seriale vor regăsi finalul undeva în memorie.
No Comments