Mai aproape de pământ

24 martie 2017

Întotdeauna mi-a plăcut să îmbin utilul cu plăcutul. Uneori nu mă mai pot concentra pe citit atât timp cât sunt prinsă între patru pereţi. Şi e primăvară, soare, cald, atât de mult verde şi miros de flori. Bunica mea şi înaintea ei străbunica îmi spuneau, în fiecare primăvară, ca oamenii ar trebui să se apropie mai des de pământ. Când eram copil îmi plăcea să mă joc în pământ. Să simt acel miros aparte şi să îl pot modela atunci când ploaia se oprea.

În spatele blocului, străbunica mea, a amenajat, cu foarte mulţi ani în urmă, o grădină frumoasă. Pământul este fertil şi e o bucurie să o îmbogăţesc în fiecare primăvară pentru ca anul următor să culeg roadele. Şi m-am gândit că după ce în grădină şi-au făcut loc un tei, un gutui, un măr, un vişin şi ceva mentă, să trec la seminte de legume. Diversitatea de arome, mândria de a fi muncit pentru roadele ce vor veni mi-au dat impulsul necesar. Apoi mirosurile îmbătătoare ce te cuceresc în momentul în care, în soarele primăvăratic, te relaxezi cu o carte bună şi un pahar de limonada rece sunt de nepreţuit.

Ştiind că grădina este destul de mărişoară, cât să pot pune câte puţin din orice mi se pare că ar face din ea o adevărată oază de relaxare, mă gândeam la ceea ce auzeam într-o perioadă la radio şi ce-mi era complet străin. Un motocultor şi utilitatea sa. Am aflat că îl poţi folosi în orice grădină şi sunt absolut sigură că şi bunicilor, la sat, le va fi de un real ajutor. Când ceva bun ţi se întâmplă, este foarte uşor să dai, la rândul tău, şi altora din binele tău. Aşadar sunt sigură că şi bunicii se vor bucura, în special pentru faptul că pământul lor este mult mai întins şi le-aş lua, astfel, o greutate însemnată de pe umeri în această perioadă.

Mai aproape de pământ

Şi dacă mă gândesc la bunici şi cât de frumoasă e o vacanţă, oricât de mică, la ţară mă gândesc şi la simplitatea de acolo, la nevoia omului de a se bucura de lucrurile mici, la posibilităţile atât de scăzute de a înţelege sau a cunoaşte tot ce e nou pentru bătrânii noştrii. Pentru ei există posibilitatea de a primi servicii de consiliere pentru obţinerea unor culturi de calitate şi cu producţii mari, preţuri pentru ca bugetul acestora să nu fie afectat, dar şi ca nepoţii sau copiii să le dea o mână de ajutor în punerea la punct a grădinii de care să se bucure întreaga familie. Pentru că, spre deosebire de vremea în care au fost ei educaţi, crescuţi şi în care au învăţat să se descurce cu propriile puteri, acum e mult mai simplu. Nu trebuie să cauţi mult, nu trebuie să baţi la pas magazinele şi nici să trebuiască să te întorci un un produs, în cazul în care aveai nevoie de altceva.

E atât de simplu să amenajezi o grădină azi, atât de la îndemână. Şi chiar ar trebui să ne apropiem mai mult de pământ, să ne luăm răgazul de a ne bucura de o mică pauză, de a pune pe masă produsele care ne plac şi de a simţi acel sentiment, de nepreţuit, de a fi făcut parte din tot procesul de creştere, udare, recoltare şi preparare a legumelor şi fructelor. 

Partajează asta:

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.