Cum m-am apucat de citit

Ca să pot răspunde la întrebarea „Cum m-am apucat de citit?” ar trebui să fac o incursiune în amintirile mele. Aş putea minţi că citesc de când mă ştiu dar, cumva, am învăţat mai întâi să ascult poveşti rostite de părinţi, bunici, oameni străini sau de tanti şi nenea de pe placă. Şi ascultam cu orele. Nu adormeam fără povesti pe placă. Le povesteam, apoi, la grădiniţă când eram pusă în faţa unui semicerc cu 31 de feţe care semănau cu a mea cât timp educatoarea mai completa câte ceva. Poate de atunci ştiam că vreau să scriu poveşti pentru alţii şi poate, pe unele, să le şi povestesc în faţa unui grup vag interesat.

Am început să citesc  cărți de beletristică odată cu începutul clasei a V-a. În afară de acele cărţi cu lecturi sugerate pentru diverse vârste, am început să citesc lecturile obligatorii din şcoală. Nu îmi plăceau toate dar ştiam de la mama mea, de la care am moştenit pasiunea pentru cărţi, că nu poţi şti ce cărţi îţi plac dacă nu citeşti orice îţi cade în mâini. Apoi poţi selecta genurile pe baza sentimentelor pe care ceea ce lecturezi ţi le induc. Aşadar am citit orice mi se părea relevant şi orice îmi putea îmbogăţi vocabularul până la pragul la care să pot înţelege orice limbaj.

În liceu am început să împrumut, masiv, cărţi din biblioteca oraşului. Atunci am început să iubesc cărţile poliţiste. Când, dezamăgită, am ieşit din bibliotecă fără să fi găsit volumul pe care îl căutam pentru a completa seria pe care o lecturasem cu sufletul la gură, mi-am promis că voi reuşi să îmi permit, cumva, cărţile pe care mi le doresc. Aşadar banii de buzunar din clasa a X-a şi până acum, la aproape 24 de ani, au mers pe cărţi noi. Am undeva la 450 de titluri şi este imposibil să mă abţin din a citi orice îmi stârneşte şi cel mai mic fior.

Am făcut o pasiune din crearea unei lumi îndepărtate, din crearea unei lumi doar a mea, ce mi se deschide în faţa ochilor când încep lecturarea unei cărţi noi. Am învăţat că datorită cărţilor mă dezvolt ca om. Am învăţat că trebuie să caut noi informaţii care să mă ajute pe viitor. Cărţile sunt prietenii mei tăcuţi, mereu ascultători, care, atunci când mă aştept mai puţin, îmi descoperă printre filele lor exact informaţiile de care am nevoie, răspunsuri pe care le aşteptam demult sau acţiuni care s-ar aplica în probleme pentru care nu găsisem soluţie cândva. Sunt diferită pentru că îmi place să citesc, pentru că mereu sunt cu nasul într-o carte, pentru că, de fapt, toţi banii mei se duc pe cărţi.

Citeşte! Îndeamnă la lectură! Sprijină omul care scrie. Citeşte-l pe acela care trudeşte şi rupe părti din el pentru a ţi le oferi ţie, pentru a umple goluri din tine pe care nimeni nu a dorit să le umple. Sprijină omul care doreşte să împărtăşească cu tine bucuria unui univers departe de cel în care trăim  zilnic!

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov