Cărţi de citit în 2020

2 februarie 2020

Pentru ca anul acesta a început cu o grămadă de liste de noi apariţii în cadrul editurilor româneşti, am zis că nu ar fi rău să aştept cu lista mea de cărţi de citit în 2020 până în prima zi a lunii februarie pentru a-mi seta lista de cărţi pentru anul acesta. Nu am început listă în primele zile ale anului din simplul fapt că ştiam că vor apărea ceva spoilere în cadrul unor edituri mari şi am vrut, neapărat, să văd ce ni se pregăteşte. Deja am adăugat câteva titluri de acolo la lista mea.

La fel ca anul trecut  mi-am setat un număr de 45 de cărţi pe care vreau să le citesc în 2020. În 2015 le-am depăşit pe cele 50 setate cu 10 iar în 2016 cu 23. În 2017 am citit doar 40 de cărți, fiind ocupată cu schimbarea țării de reședința, stabilirea în Anglia și tot ceea ce ține de acest fapt iar. În anul 2018 am reușit să citesc 47 de cărți, ceea ce înseamnă cu două cărți mai mult decât îmi propusesem inițial. În anul 2019 am reuşit să citesc nu mai puţin de 53 de cărţi, cu 8 mai multe decât îmi propusesem iniţial. Nu este mult dar pentru mine, personal, reprezintă o victorie. Anul acesta va fi ceva mai aglomerat pentru că mi-am setat câteva ţinte personale şi profesionale dar nu voi renunţa la pasiunea pentru lectură şi mă voi bucura de cărţile pe care le voi aduce de acasă, achiziţionate în ultimele câteva luni ale anului trecut.

Aşadar era firesc să încep anul cu o listă de 10 cărţi pe care îmi doresc să le citească în anul ce tocmai a început, deci, în 2020 aş vrea să citesc următoarele cărţi:

  1. Femeia din Orient Express de Lindsay Jayne Ashford pe care o am, deja, aici şi este în curs de lecturare. Până la apariţia acestui articol va fi deja citită.
  2. Cariera malefică şi Alb orbitor pe care le voi aduce din România în vară. Trişez adăugând două cărţi dar sunt ultimele două apariţii din seria Cormoran Strike de Robert Galbraith şi sunt foarte curioasă în legătură cu aventurile detectivului.
  3. Love and Luck de Jenna Evans Welch, cea de-a doua parte a cărţii Love and Gelato pe care am lecturat-o anul trecut.
  4. Un apartament la Paris de Guillaume Musso pentru că deja am citit prima parte, Chemarea îngerului, anul trecut.
  5. Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel cât şi Dracula. Pe urmele Prinţului nemuritor, ambele de Kerri Maniscalco.
  6. Ajută-mă să nu dispar, ultima carte a Petronelei Rotar, deşi ultima carte a fost extrem de sensibilă dar foarte repetitivă, m-am gândit că vreau să văd evoluţia scriitoricească a autoarei.
  7. Istoria albinelor de Maja Lunde este pe lista mea de la începutul anului trecut şi sper să ajung la ea anul acesta.
  8. Fata pe care el o ştia de Tracey Garvis Graves a fost o surpriză plăcută, pe final de an, din partea Editurii Epica.
  9. Ceea de nu poate fi ascuns de Agnes Martin-Lugard pentru ca, până acum, mi-au plăcut toate cărţile autoarei şi chiar vreau să o redescopăr.
  10. Acolo unde cântă racii de Delia Owens pentru că am văzut că a încântat foarte mulţi oameni pe care îi admir şi îi urmăresc.

Cam această este lista de cărţi, în cazul meu, pentru 2020, pe lângă alte cărţi pe care abia aştept să le devorez pentru că lectura este cel mai frumos mod de relaxare. Sper ca, măcar anul acesta, să pot bifa fiecare carte. În fiecare an obișnuiesc, parcă, să cumpăr și să citesc alte cărți iar cărțile din această listă se pun „la păstrare”. Voi ce cărţi v-aţi propus să lecturaţi în 2020? Există vreo carte în lista mea care v-a atras atenţia? Chiar sunt curioasă ce mai citiţi voi pentru a-mi mări lista de cărţi pe care să le citesc anul acesta.

Cărţi de citit în 2020

Partajează asta:

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.