10 cărţi perfecte pentru lectură în perioada Crăciunului

20 decembrie 2016

M-am gândit destul de mult la acest articol şi la ce fel de cărţi ar putea face parte din 10 cărţi perfecte pentru lectură în perioada Crăciunului. Într-un final, am ajuns la concluzia că cea mai potrivită listă ar fi cea în care să se regăsească acele cărţi a căror acţiune sau poveste să se desfăşoare în luna decembrie. Nu mi-a fost greu să întocmesc lista, în special pentru faptul că am lecturat aproape toate aceste cărţi (celelalte fiind pe lista pentru achiziţii viitoare).

Niciodată nu m-am priceput să fac un top pentru cărţile pe care le-am citit pentru că fiecare e diferită şi unică, din punct de vedere al mesajului, scrierii, personajelor, învăţăturilor, etc. Deci nu voi face un top plin de critică ci o listă cu cele mai frumoase cărţi pe care le puteţi lectura în perioada Crăciunului, din care am învăţat cele mai frumoase poveţe şi prin care am văzut lumea din jurul meu şi micile bucurii, la o scală mult mai profundă decât obişnuiam să le văd. Pe unele le-am recenzat deja, dar altele încă îşi aşteaptă rândul.

  1. Dash, Lily şi cartea provocărilor de Rachel Cohn şi David Levithan a cărei acţiune se petrece începând din mijlocul lunii decembrie şi până la finalul lunii. Recenzia o găsiţi aici.
  2. Cadoul de Cecelia Ahern care spune povestea unui workaholic care realizează ce e pe cale să piardă. Recenzia o găsiţi aici.
  3. Dragostea mea mi-a dăruit… este o carte scrisă de nu mai puţin de 12 autori care au compus 12 poveşti, toate desfăşurându-se în perioada Crăciunului. Recenzia o găsiţi aici.
  4. Fulgi de iubire este o carte scrisă de trei autori şi aceştia îmbină poveştile a trei cupluri într-o manieră incredibil de profundă. Recenzia o găsiţi aici.
  5. Poveste de Crăciun de Charles Dickens este o poveste clasică de Crăciun în care un bătrân este vizitat de trei fantome care îl trec prin viaţa sa prezentă, trecută şi viitoare.
  6. Un Craciun de neuitat de Mary Carter şi Terri DuLong reuneşte două încântătoare poveşti de Crăciun, pe alocuri amuzante, în mare parte emoţionante, care vă vor transpune în atmosfera magică şi irezistibilă a sărbătorilor de iarnă.
  7. O dorinţă de Crăciun de Fern Michaels şi Cathy Lamb reunește două povești care au în vizor sărbătoarea Crăciunului.
  8. O săptămână în decembrie de Sebastian Faulks se desfăşoară la Londra. O săptămână înainte de Crăciun, 2007. Şapte zile, şapte personaje, de fapt, şapte vieţi care se intersectează mai mult sau mai puţin, în atmosfera societăţii londoneze contemporane. Recenzia o găsiţi aici.
  9. În căutarea sufletului Crăciunului de R.D. Mottok şi e o povestea ce spune că trei prieteni pornesc în aventura vieţii lor, încercând să salveze Crăciunul.
  10. Un baiat numit Craciun de Matt Haig este cartea cea mai frumoasă pe care-ţi poţi dori s-o citeşti de sărbători. Are de toate: zăpadă, aventuri, magie, umor, reni, turtă dulce, elfi, spiriduşi şi un băiat pe nume Nikolas căruia nu-i e teamă să creadă in magie. Recenzia o găsiţi aici.

10 cărţi perfecte pentru lectură în perioada Crăciunului

Vă recomand, din suflet şi cu toată deschiderea aceste zece cărţi care mie, cel puţin, mi-au oferit o altă perspectivă, noi orizonturi şi m-au transpus în vremea copilăriei şi mi-au redeschis apetitul pentru bucuria specifică perioadei sărbătorilor de iarnă.

Partajează asta:

Wrap Up

10 cărţi perfecte pentru lectură în perioada Crăciunului

7 Comments

  • Iulia Boiu 20 decembrie 2016 at 17:25

    Super fain topul! Sărbători fericite, Maya! ? ?

    • Ianolia 20 decembrie 2016 at 22:18

      Multumesc frumos, Iulia! Sarbatori frumoase si sa ne revedem cu bine! >:D< :*

  • Barbalata Mirela 21 decembrie 2016 at 06:32

    Frumos topul! Din pacate doar una citita „Poveste de Craciun” si aceasta cu multi ani in urma.
    Sarbatori fericite!

    • Ianolia 29 decembrie 2016 at 17:47

      Eu inca am cateva nelecturate pe lista, dar le am in biblioteca sau sunt gata de a fi cumparate, macar pentru anul viitor. 😀
      Sarbatori pline de bucurii! <3

  • Georgeta 9 octombrie 2017 at 09:40

    Aceste carti sunt excelente, multumesc pentru recomandare!

    • Ianolia 31 decembrie 2017 at 00:06

      Cu tot dragul! Sper, din suflet, sa va placa! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.