„Detectiv de România” de Silviu Iliuţă este una dintre cele mai noi apariţii ale Editurii Bookzone. Se pare că editura are în planul de publicare mai mulţi autori romani, ceea ce nu mă poate decât bucura. Îl citisem şi în trecut pe Silviu Iliuţă şi mă bucur că, deşi cartea face parte dintr-un altfel de gen, autorul a păstrat stilul care l-a consacrat. Deşi nu sunt adepta cărţilor scrise de autori romani, din cauza unor experienţe nu prea plăcute, am decis să mai dau o şansă. Cartea este împărţită în două volume uşor de citit. Dacă îl urmăriţi pe Silviu Iliuţă, fie şi numai pe Facebook, sau îi ştiţi munca, producătorul emisiunii Cronica Cârcotaşilor, ştiţi că are un stil amuzant, uşor caustic şi sarcastic iar ironia este la ea acasă, întotdeauna. „Detectiv de România” este o lectură uşoară, relaxantă, amuzantă, dar şi plină de sentimente contradictorii care urmăreşte parcursul carierei unui „detectiv” puţin atipic. Povestea nu este greu de urmărit, în special dacă ai mai avut deaface cu cărţi poliţiste, finalul fiind mai mult sau mai puţin predictibil. Povestea este plină de întâmplări reale, din viaţa vedetelor autohtone sau cuprinzând întâmplări despre care am citit cu toţii. Cel mai mult mi-a…

Îmi doream să citesc „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne de foarte mult timp. Cumva, datorită (sau din cauza) interesului meu pentru Cel De-al Doilea Război Mondial şi tot ceea ce a urmat după acesta, am început să am aşteptări destul de mari de la toate cărţile care abordează, într-un fel sau altul, subiectul. Cred că din acest motiv volumul lui John Boyle a pierdut destul de multe puncte. După lecturarea cărţii, deşi în general nu am probleme cu privire la poziţia mea faţă de o carte pe care am citit-o, am rămas cu un gust dulce-amărui. Pur şi simplu nu ştiam dacă mi-a plăcut cartea şi pot trece peste părţile nerealiste sau pur şi simplu acele părţi negative le eclipsează pe cele pozitive. Cu toate părţile sale nerealiste şi negative care mi-au îngreunat lecturarea, cartea are la bază un subiect sensibil şi dacă, din orice motiv de-a lungul lecturii, pur şi simplu te doare, te gândeşti la tot ceea ce a însemnat Holocaustul şi cât de mult am pierdut noi, ca oameni, ca urmare a acestuia, până la urma volumul irlandezului a ajuns acolo unde trebuie. În rest, pur şi simplu nu pot trece peste câteva absurdităţi…

„Magonia„ de Maria Dahvana Headley face parte din colecția Leda Edge şi ne prezintă o lume fascinantă şi plină de neprevăzut. Aza Rei, personajul central al romanului, suferă de o boală rară de plămâni care o poate ucide în orice moment. Nimeni nu poate depista,însă, vreo urmă care să determine cauzele şi posibile tratamente. „Magonia” ne prezintă lumea de deasupra lumii noastre, sau mai bine spus o lume incredibilă ascunsă în spatele norilor. Plină de elemente fantastice, creaturi nemaivăzute şi mistere nedezlegate până acum, romanul te catapultează într-un univers supranatural din care nu vei mai dori să ieşi. Modul în care Heafley se joacă cu descrierile, personajele, creaturile din altă lume pentru a le îmbina într-o poveste complexă şi plină de mistere este absolut răvăşitor. Aza şi Jason sunt acel cuplu de prieteni care se cunosc de o viaţă, care îşi ştiu cele mai adânci secrete şi temeri şi de la care te-ai aştepta, într-un fel sau altul, să ajungă împreună. Jason şi-a petrecut toată viaţa cu nasul în cărţi, dând impresia că într-un fel, adânc înrădăcinat în fiinţa sa, exista determinarea şi încăpăţânarea de a-şi salva prietenă, din ghiarele morţii care ameninţa să iasă la iveală cu fiecare tuse,…

„Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose a fost prima carte în format audio pe care am „lecturat-o”. Experienţa mi s-a părut interesantă chiar dacă această carte este una dintre multele cărţi populare pe Facebook care nu m-a impresionat prea tare. Ideea principală a cărţii, prezentarea etapelor vieţii unei femei povestita prin prisma a trei generații. În ultimii ani am asistat la o masivă campanie de oferire a puterii femeilor, în general. Într-un fel, această carte se foloseşte de femei cu scopul de a denigra bărbaţii. Descoperim incursiunea unei femei în viaţă, creşterea şi educarea unde prezenta masculină este absenţa sau foarte puţin prezenta. În acelaşi timp, se simte prezenţa unor resentimente faţă de partea masculină încă de la primele pagini şi faptul că personajele principale sunt femei pare să le ofere un fel de putere absolută asupra a orice. „Mi-a spus mama într-o dimineaţă: „Tu ai nevoie de un bărbat răbdător, care să te iubească cu adevărat. Evită oamenii fără un ţel în viaţă, evita bărbaţii care promit prea multe deşi faptele lor lăsa de dorit. Tu poţi şi vei face totul singură, iar asta sperie pe oricine. Doar bărbatul potrivit va rămâne, te va susţine şi îţi va dărui…

„În umbra pașilor tăi” de Vitali Cipileaga este cea de-a doua carte publicată de autor, dupa „De vorbă cu Emma„. De data aceasta, chiar păstrând ideea de bază cu care a plecat la drum, Cipileaga reuşeşte să compună o poveste, cu toate citatele clișeice pe care le reciclează şi în această carte, ce devine interesantă şi chiar te captivează, în unele momente. „Toamna trecută m-am acoperit și eu cu frunze. Mă gândeam la cei din jur, cum văd ei lumea fără mine? Oare dacă voi sta mai mult, își va da seama cineva că lipsesc? Dacă frunzele ar fi avut voce, ar fi căzut într-o criză profundă de râs la auzul gândurilor mele.” În centru povesti este Theo, sau Theodor, care apare sub forma bărbatului cu inima zdrobită în urma pierderii Paulei, femeia iubită, într-un accident de maşină. Suferinţa şi dorul pe care îl simţim în urma pierderii oamenilor iubiţi în acest fel, moartea de orice fel, lasă goluri adânci şi mult mai profunde. Vorbim de o cu totul altfel de pierdere în urma căreia te metamorfozezi. Aşadar, romanul începe cu ceea ce se poate numi un cult al doliului în care, chiar şi după doi ani de la moartea…

După „Şcoală supunerii” de Marina Anderson de la care am avut aşteptări mari pentru că mi-o doream de mult timp, dar care m-a lăsat cu un gust destul de amar, am aşteptat o bună bucată de timp înainte de a mă aventura spre lecturarea cărţii „Secrete întunecate” de Marina Anderson. De data aceasta autoarea decide sa ofera o poveste in jurul actiunilor erotice ceea ce aduce un plus cartii. Deşi există o poveste care se vrea a da savoare acestei cărţi încărcate, aşa cum ne-a obişnuit autoarea, de scene erotice dintre cele mai diverse, un fel de GOT fără bătălii şi sânge, doar erotism în formele cele mai ciudate. Incestul e la el acasă, fără doar şi poate, iar ideile din spatele cărţii nu par să aibă o bază reală concretă. Harriet este o tânără cu un job banal, o logodnă care nu-i aduce nicio plăcere şi o viaţă plictisitoare pe care doreşte să o schimbe. Renunţând la absolut tot şi încercând să o ia de la zero, ajunge într-un fel de casă a erotismului unde locuieşte o familie cel puţin bizară: ea, el şi fratele ei vitreg. Rowena, actriţă celebra intrată într-un con de umbra încercând să se relanseze…

„Crimă prin mica publicitate” de Rodica Ojog-Braşoveanu este prima carte a autoarei pe care o citesc. Chiar dacă nu mi s-a părut o carte incredibilă, am înţeles că acesta nu este cea mai bună carte a autoarei, voi mai citi şi alte cărţi pentru că vreau să descopăr de ce Rodica Ojog-Braşoveanu este numită Agatha Christie de România. În primul rând, dacă începi să lecturezi Rodica Ojog-Braşoveanu, trebuie să ştii că vei găsi multe elemente romaneşti precum satira românească, personaje cu care am crescut cu toţii sau pe care le identificăm sub forma unor nume şi figuri pe care le vedem zilnic iar vocabularul este acela folosit de omul de rând, fără niciun fel de elemente pompoase sau greoaie. Având la îndemâna atât anii petrecuţi în comunismul românesc cât şi titlurile ziarelor postdecembriste, autoarea crează în mai puţin de o sută de pagini o poveste simplă, amuzantă şi tipic românească. Aşadar Securitatea încă este în floare, agenţii dezertori sau dispăruţi sunt, încă, ştiri de interes naţional, aşadar descoperim satira şi umorul fine pe care autoarea le mânuieşte cu dibăcie în creionarea românului tipic, cu toate ale sale. ” Tot de atunci, Florina își făcuse din Scarlett un model. Se îmbrăca în…

„Tipul din filme nu există” de Bogdan Stoica este primul volum al trilogiei care mi-a picat în mâini. Îl urmăream pe Bogdan Stoica de ceva vreme, datorită blogului personal, aşa că am fost curioasă când am aflat despre acest nou proiect. Am realizat, ulterior, faptul că autorul a decis să intre în această nouă breşă a scriitorilor romani care publică ceea ce postează pe blog, fără mari adăugiri dar care vor să ajungă puţin mai departe de online, cu toate că folosesc acelaşi mediu pentru a se promova şi sunt citiţi de aceiaşi oameni care le citesc şi blogul. Paradoxal sau nu. Cartea se citeşte lejer, textele sunt destul de amuzante şi autoironia autorului urmează aceeaşi tipologie ca cea a blogului cu care şi-a obişnuit cititorii. Deşi mi se pare că este destul de acid cu sexul puternic, chiar dacă face parte din aceeaşi categorie, şi uneori misogin, cumva tinde să fie un fel de cel mai bun prieten al femeilor. Cu toată dorinţa de a deconspira jocurile bărbaţilor, punându-i pe toţi în aceeaşi oală cu ulei încins, mi se pare că devine cumva acel prieten homosexual stereotipic din mai toate filmele americane care îşi protejează prietena cea mai bună….

„Peppermint: Gustul Răzbunării” a apărut, de curând, pe Amazon Prime, un fel de platforma asemănătoare Netflixului inclusă într-un abonament oferit de Amazon. Filmul o are în prim plan pe Riley North (Jennifer Garner), mama unei fetiţe, soţia iubitoare a unui soţ muncitor şi stâlpul care ar face orice îi stă în putere pentru a-i proteja pe oamenii iubiţi din viaţa sa. Dacă ne gândim la mame, indiferent de specia despre care discutăm, ştim că femelele au un fin instinct care le une în gardă oricând simt pericolul, nedreptatea sau când cineva le face rău puilor lor. Nici Riley nu face rabat de la această regulă nescrisă şi odată cu execuţia familiei sale la comanda unui dealer de droguri cu influente puternice, este determinată să-i caute dreptatea. După ce sistemul legal muşamalizează crimele şi aproape o încuie într-o instituţie menită să-i ajute pe acei pacienţi care suferă traume emoţionale puternice sau boli mintale, Riley, cu toată durerea, frustrarea şi şocul iniţial al celor întâmplate, decide să-şi ia dreptatea în propriile mâini şi începe o campanie menită să-i pedepsească pe toţi cei responsabili, într-un fel sau altul, de moartea familiei sale. Deşi marea problemă a filmului este faptul că nu menţionează, clar,…

„Iubire amară” de Elena Ferrante este o poveste plasată în Italia, Napoli şi reprezintă romanul de debut al Elenei Ferrante. Povestea din spatele cărţii este istorisirea vieţii unei mame şi a celor trei fiice ale sale cu tot ceea ce vine şi intervine în relaţia dintre ele minciuni complicate, emoții, decizii, acceptare, neînţelegeri şi amintiri care le leagă inevitabil. Cartea disecă spiritul feminin, cu toată negura şi lumina sa, ne prezintă diferite femei cu toate alegerile şi neîmplinirile lor şi încercarea acestora de a părăsi un cămin plin de violenţă. Volumul ne conduce într-o lume a bărbaţilor violenţi, a legilor făcute cu pumnii, a întorsăturilor de situaţie extrem de ciudate şi uneori fără nicio logică şi finalitate dar şi a femeilor care se sacrifica din dorinţa de a-şi salva copiii. Elena Ferrante aduce în prim plan teme acide, îndrăzneţe, captivante şi pe alocuri tabu. Romanul, chiar fiind unul scurt, este destul de complex cu multe răsturnări de situaţie, momente destul de ciudate, elemente care te bagă în ceaţă doar ca să te scoată la malul unei mari pline de secrete şi multe legături de familie dintre cele mai distructive. „Eram într-atât de hotărâtă să fiu diferită de ea, încât pierdeam,…