„Ce ne spunem când nu ne vorbim„, de Chris Simion, este o carte profundă care surprinde lupta interioară a unei Ea (Floarea-Soarelui) şi a unui El (Zmeul Albastru). O carte despre viaţă, moarte, frică, iubire, şi adevăr. Cartea este profundă şi îţi scormoneşte în suflet până dă de umanul din tine care gustă o lectură bună şi ştie când să îşi pună întrebări sau când să găsească răspunsuri. Chris Simion este un fel de Emil Cioran modern, întruchipat în femeie. Un diagnostic fatal o determină pe Floarea Soarelui să fugă de toți cei dragi. Departe de țară, în deplină singurătate scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, își reface analizele și descoperă că e sănătoasă. Revenind în lumea din care evadase, Floarea Soarelui descoperă că nu se mai regăsește în ea. Mi-a fost greu să cuget toate trăirile, să îmi dau voie inimii şi minţii să se pătrundă cu personajele. Cartea nu este plină de acţiune ci pune la încercare spiritul uman, ceea ce rămâne după ce tot ceea ce protejează sufletul, inima şi mintea, dispare. Nu va fi uşor de citit pentru oricine. Nu ai, totuşi, cum să nu te îndrăgosteşti de ea şi nici…

„40 de zile”, de Chris Simion, asemenea romanul Ce ne spunem când nu ne vorbim, este o altă carte profundă pe care ne-o oferă autoarea cu gândul de a ne face o introspecţie nouă înşine şi celor de lângă noi şi de a redescoperi un Dumnezeu departe de Biserica ce poate, aşa cum bine surprinde autoarea, „să aibă un S.R.L. sau un S.A.” în coadă.   Un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: „încotro?”. Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare pentru că simţi exact pe unde s-o iei.   Autoarea nu trădează nimic. Materializează propriul suflet într-o mare de metafore şi sentimente mărturisite vag, permiţând cititorului să interpreteze în funcţie de stările sale, orice urmează să (re)găsească în acest roman. Fiecare capitol, fiecare nouă zi are…