Viaţa pe un peron de Octavian Paler

18 octombrie 2016

Viaţa pe un peron este a doua carte care mi-a dat destul de mult mindfuck anul acesta. Credeam ca după „Apartamentul” de Hakan Biçakçi mi-am revenit şi voi reuşi să identific acele cărţi în care ficţiunea este utilizată din plin. Cumva, de această dată, Octavian Paler mi s-a părut că se joacă cu ficţiunea şi realitatea într-o balantă fragilă şi aflată, în permanenţă, într-un echilibru precar. Cartea de beletristica romaneasca este o operă valoroasă, destul de cunoscută.

Octavian Paler, din câte am observat în ultimii ani, este un autor citat, în special în lumea Facebookului şi această carte este, cel mai probabil, cea mai cunoscută cartea a sa. În afară de „Caminante nu mai citisem nimic de Paler dar ştiam despre stilul său de scriere, de tip jurnal, în care acesta evoca amintiri şi întâmplări presărate cu multe filosofii dar şi cu întâmplări care par desprinse din o cu totul ăla lume.

„Îmi rămâneau doar cărțile. De când mă ştiu, mi-a plăcut să cumpăr cărți şi sufeream că niciodată n-aveam destui bani pentru asta. Cumpăram chiar mai multe decât reuşeam să citesc, îmi ziceam că într-o zi voi găsi timp pentru fiecare. În felul acesta, îmi umplusem camera.

Cartea, ca mai toată opera lui Paler de altfel, studiază viaţa, esenţa acesteia şi propune întrebări şi scenarii pentru care e nevoie de cugetare, timp de înţelegere şi reprezintă o lectură grea pentru cititorii noi. Faptul că întregul volum are la bază un decalog iar autorul îşi atribuie sieşi rolul de zeu sau ceva asemănător cu o divinitate duce această carte mai mult spre idealul de carte sfântă, plină de înţelesuri ascunse şi pilde menite să-ţi uşureze şi înfrumuseţeze viaţa. Chiar titlul ne duce cu gândul la un tren pe care cu toţii îl aşteptam dar despre care nu ştim nimic. Viaţa pe un peron reprezentând, pentru fiecare dintre noi, viaţa în aşteptarea a ceva, a unui tren care reprezintă întruchiparea fericirii, liniştii, reuşitei, iubirii, s.a. în funcţie de fiecare dintre noi.

Suntem faţă în faţă cu omul care se considera un oropsit al sorţii, un nenorocit fără calităţi remarcabile care îşi strigă frustrarea asupra unei societăţi bolnave, ignorante şi ipocrite care, deşi conştientă de imensele erori pe care le face, nu îşi asuma responsabilitatea greşelilor preferând montarea unor măşti din sticlă ce le ţine în frâu emoţiile şi mimică, dorinţa de a se revolta, lacrimile sau zâmbetele.

„Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.”

Frica şi modul în care acest sentiment pune stăpânire pe oameni până la punctul în care le influenţează viaţa, alegerile şi comportamentul dar şi cum cei din jurul nostru se folosesc de fobiile noastre pentru a ne controla cu mai multă uşurinţă sunt mai mult decât evidente în carte şi conturate sub formă de cobre/câini, controlaţi de îmblânzitorii lor. Manipularea fobiilor, angoaselor, tenebrelor spiritului uman este aflat în prim plan pe tot parcursul romanului, teama constantă şi nesiguranţa veşnic prezentă succedându-se fila cu filă.

Cele două personaje principale, Eleonora şi naratorul fără nume, se lasă pradă uitării, aşteptării efemere a unui ideal ce nu revine şi minţindu-se că încă exista cale de evadare. Aparenta relaţie pe care femeia încă o are cu realitatea din care provine, este estompată de faptul că aceasta interacţionează telefonic cu persoanele din viaţa sa de dinaintea ajungerii în gara părăsită, telefon care ne mărturiseşte naratorul este tăiat şi nu există nicio altă sursă de legătură cu lumea exterioară, toate căile de plecare fiind blocate. Rămâne doar aşteptarea şi speranţa garării unui tren pe acel peron. În definitiv, fuga de trecut nu te ajută cu nimic. Temerile te bântuie oriunde ai alege să te ascunzi.

„Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren… eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră… altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar… alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren… Şi fiecare uită, poate, un singur lucru… că trenurile astea nu duc nicăieri… cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren… în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip… în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi…”

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care, în urma colaborării, mi-a oferit Viaţa pe un peron.

Mulţumesc, pentru oportunitatea de a citi această carte care mi-a oferit noi invățături şi m-a trimis, cu gândul la viaţă si sensul său! Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

  • Autor: Octavian paler
  • Editura: Polirom
  • Colecţia: Top 10+
  • Anul apariţiei: 2014
  • Tip coperta: Broşata
  • Nr. pagini: 288 pagini

Partajează asta:

Wrap Up

Viaţa pe un peron

  • 7/10
    Actiune
  • 8/10
    Suspans
  • 10/10
    Psihologie
  • 10/10
    Intriga
  • 10/10
    Personaje

Mi-au plăcut

  • Autenticitate
  • Mesaj
  • Modul de scriere
  • Complexitatea
  • Constructia personajelor

Mi-au displăcut

  • Un roman dificil pentru noii cititori
  • Cartea poate fi controversata
  • Unele pasaje lungite excesiv

2 Comments

  • Barbalata Mirela 19 octombrie 2016 at 13:43

    Nu am citit nimic de Octavian Paler. Stiu ca este foarte citit iar mie mi-a scapat pana acum.

    • Ianolia 19 octombrie 2016 at 15:00

      Cartea este destul de grea. Nu se citeste chiar atat de repede cum s-ar crede, desi filosofia sa este simplista. E placut, insa, sa stim ca avem scriitori romani care au lasat o comoara atat de valoroasa urmasilor. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.