În noapte de Haruki Murakami

„În noapte” de Haruki Murakami, face parte din categoria colecţia TOP 10+ . Este genul de carte pe care nu o poţi lăsa din mâna până nu o termini. Este uşor de citit şi ajungi să îi îndrăgeşti personajele. Este prima carte pe care o citesc de Murakami şi probabil nu cea mai reprezentativă din opera autorului pentru că are câteva hibe care te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri.

„Frumoasă nu eşti, dacă nici măcar să înveți nu eşti în stare, n-o să se aleagă nimic de tine.”

Acţiunea romanului se desfăşoară în oraşul Tokyo, odată cu miezul nopţii şi parcurge tot cuprinsul nopţii, până dimineaţa, când forfota oraşului e data de navetişti. Personajele romanului sunt dintre cele mai diverse şi nu te-ai aştepta că lumile lor să se intersecteze.

Nu îţi dai seama, în anumite puncte ale romanului, unde începe fantezia şi unde se sfârşeşte. Realitatea şi fantasticul sunt undeva la graniţa dintre normal şi începutul întrebărilor de tipul „Ce s-a întâmplat adineauri?!”. Nu o poţi lăsa din mână pentru că vrei să îţi ofere răspunsuri, vrei să înţelegi autorul şi încerci, din răsputeri, să crezi că poate mai mult. În special pentru cât de lăudat este autorul, cred că mă aşteptam la ceva mai multă logică, la planuri îmbinate concret nu la improvizaţii care să te lase perplex.

„Lumea se zguduie puternic, se rupe şi se năruie, apoi, preţ de o clipă, dispare. Totul se transformă într-o pulbere pură, care se risipeşte în toate direcţiile. Apoi lumea se reclădeşte. O nouă substanţă ne îmbracă. Totul se petrece cât ai clipi din ochi.”

Eri și Mari Asai sunt două surori, aparent, complet diferite. Mi s-a părut, cumva, ca ele sunt, de fapt, două fiinţe din două lumi paralele împărţind aceleaşi caractere, visuri şi demoni ai trecutului. Partea dedicată lui Eri e mult prea fantastică pentru a se îmbina, perfect, cu restul romanului. Îţi dă, cumva, impresia că e pusă acolo ca o pauză între acţiuni. Mari ajunge să se intersecteze cu un trombonist de jazz, iniţial îndrăgostit de Eri, sora mai mare a lui Mari. Cumva pare că, în timp ce Eri doarme un somn din care nu vrea să se mai trezească, Mari se prinde în horă unor evenimente destul de ieşite din tiparele vieţii sale. Aceasta ajunge să interacţioneze cu o prostituată bătută dintr-un love hotel, dintr-un motiv aparent banal. Făptaşul pare să fie un IT-st care lucrează peste program dar relatările sunt vagi şi presupunerile sunt doar ipotetice.

Îmi place ideea autorului de a se focusa şi a proteja fiecare personaj, fie el prezentat într-o formă pozitivă sau negativă, cât şi gândurile, sentimentele şi preferinţele personajelor m-au făcut să empatizez, mai uşor cu unele dintre ele. În schimb, nu duce acţiunile acestora la bun sfârşit, acţiunile lor nu au o finalitate şi nici legăturile dintre acestea nu par să aibă o durată măcar decenţa.

„Mereu când zic gata, nu mai pot mai mult, reuşesc de fiecare dată să depăşesc cumva momentul.”

Ştiu că Murakami are câteva sentimente, cheie, pe care se bazează. Chiar fiind primul roman lecturat, am sesizat aceste sentimente destul de puternic, despre care am citit ulterior că se regăsesc, constant în operele acestuia. Aşadar am descoperit accentele puse pe singurătatea, nesiguranţa, încercarea de a găsi răspunsuri şi disperarea personajelor de a se regăsi pe ele însele.

Dar acţiunile nu se leagă, niciodată, complet. E ca şi cum ai pune ulei în apă şi atât. Şi vrei să ajungi la final, vrei să găseşti cele două planuri, vrei să vezi unde ajung personajele şi cum se continua relaţiile între ele, dacă se leagă până la final şi…ajungi să fii la fel de neajutorat pentru că nu ai noi răspunsuri ci alte întrebări. Cumva crează stări de frustrare şi empatie faţă de personajele sale, ca şi cum le-ar susţine cu vehemenţă cauza, în acelaşi timp.

„Ştii, mă gândeam dacă nu cumva oamenii își folosesc amintirile pe post de combustibil. Că sunt importante sau nu, asta nu contează când e vorba să te menții în viață. Sunt combustibil și atât. Că e reclamă de ziar, carte de filosofie, gravură erotică sau teanc de bancnote, dacă le pui pe foc, toate sunt niște bucăți de hârtie. Focul nu se gândește: „Oho! ăsta e Kant!”, „ăsta e ziarul din ediția de seară” sau „Mamă, ce țâțe are” când le arde. Pentru el toate nu sunt nimic mai mult decât simple bucăți de hârtie. La fel și cu amintirile. Că sunt importante, că nu sunt importante, că nu folosesc la nimic, toate sunt combustibil, fără nicio diferență.”

Aş zice că dacă vreţi să lecturaţi ceva, orice, despre Murakami, să nu începeţi cu această carte ci să descoperiţi celelalte cărţi ale autorului. Cel puţin eu îmi doream, demult, să îl descopăr pe autor şi nu ştiam cu ce carte să încep aşadar am ales-o pe aceasta mai mult din inerţia gândului. Este în regulă ca moment de pauză între două cărţi ale autorului, eventual, mai profunde şi în care să te familiarizezi plăcut cu stilul său.

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care, în urma colaborării, mi-a oferit Viaţa pe un peron. Mulţumesc, pentru oportunitatea de a citi această carte care m-a propulsat în lumea complicată a lui Murakami! Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.