După ce am lecturat „Marina„, de Carlos Ruiz Zafón, mi-a intrat în suflet acest autor. Aşadar, am ajuns să îi caut cărţile şi să aflu mai multe detalii despre el. Cel mai mult m-a cucerit, în fiecare carte, modul în care se foloseşte descrierea, cât să te transpună, efectiv, în poveste. Barcelona, aşa cum spune şi autorul, îşi depăşeşte statutul de simplă scena în care se desfăşoară acţiunea devenind un personaj, într-o continuă schimbare, metamorfoză şi surprinzându-ne constant. Barcelona anului 1957, este o Barcelonă sfâșiată și amenințată de al doilea război mondial, lupte pentru putere, discriminare socială și autoritarism guvernamental. Oraşul este plin de damnaţi, de oameni înfricoşaţi de cumplitul regim fascist al lui Franco. Construcţia personajelor este fantastică, la fel cum sunt evidente şi inteligenta şi modestia acestora. Personalităţile sunt evidenţiate printr-o grijă a autorului absolut neforţată, firul narativ curgând uşor fără să simţi ca Zafón te influenţează cu ceva pe tot parcursul lecturii, oferindu-ţi liberul arbitru de a trage singur concluzii şi de a găsi răspunsuri cu fiecare nouă pagină. Deşi Prizonierul cerului este cel de-al treilea volum din ciclul de romane început cu Umbra vântului şi Jocul îngerului, din seria Cimitirul Cărţilor Uitate, a cărei acţiune se…